Lucian Boia – “De ce este România altfel?”

Când l-am citit prima dată pe Lucian Boia a fost în anul 2006 când am cumpărat un cadou pentru prietenul meu cel mai bun Istorie şi mit în conştiinţa românească, o carte care a stârnit multe controverse la vremea respectivă. Cred că nu este carte scrisă de Lucian Boia care să nu stârnească dezbateri şi comentarii în diferite cercuri academice şi nu numai. În De ce este România altfel?, autorul ne prezintă o altă România care nu este pe placul multora, el aducând ca de fiecare dată în cărţile lui, noi interpretări despre istoria României. După cum ştim, trăim într-o societate în care ceea ce funcţionează bine se strică din cauza celor care merg prost, totul e anapoda, anormalul e normal, valoarea banului contează, nu se mai pune accentul pe nimic, o lume în care toată lumea e coruptă, fură, incorectitudinea devine corectitudine, legile nu mai sunt aplicate,  o lume în care nimic nu ne mai miră , nimic nu ne doboară, o lume a formelor fără fond cum spune Titu Maiorescu. Ai carte, n-ai parte, dacă n-ai spate. Tot ce se întâmplă în România nu e tocmai o normalitate europeană. România a fost mereu un popor subjugat, condus de alte puteri, nu a prea ştiut să fie independent, mereu s-a complăcut în situaţia în care s-a aflat, fără personalitate şi iniţiativă.
Ca o concluzie putem spune că România este altfel pentru că a fost şi se află la marginea imperiilor şi a lumilor civilizate. Şi totuşi ca să nu exagerăm, cred totuşi că se află undeva la mijloc…

3

Cartea a apărut la Bucureşti: Editura Humanitas, în anul 2012.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s