Aniversare Viorella Manolache

Fiică a meleagurilor medieşene, Viorella Manolache s-a născut în localitatea de pe malurile Târnavei Mari, la data de 13 ianuarie 1981.
Studiile preuniversitare sunt parcurse în oraşul natal, iar cele universitare la Sibiu, în cadrul Universităţii “Lucian Blaga”, absolvind două specializări: Ştiinţe Politice, şi Drept. La aceeaşi Universitate, absolvă în anul 2006 masteratul în Jurnalism, după care doctoratul în istorie la Universitatea din Bucureşti, cu teza: “Noua elită politică din România postcomunistă” (2009).
Pacurgând la o primă vedere CV-ul Viorellei Manolache observăm că deşi este tânără, are o activitate publicistică extrem de bogată şi variată.
A participat la elaborarea şi publicarea volumului “Cartografierea marginalităţii“, Bucureşti, Editura Institutului de Studii Politice şi Relaţii Internaţionale, 2010; este autoarea unui număr de peste 50 de studii ştiinţifice publicate în reviste şi volume colective şi a participat la o serie de Conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale, unde şi-a făcut cunoscute lucrările şi cercetările.
Din anul 2007 şi până în prezent, tânăra cercetătoare, şi-a desfăşurat activitatea la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, din Bucureşti.
Multe din volumele cercetătoarei Viorella Manolache le găsiţi în fondul de carte al Bibliotecii municipale St.L.Roth Mediaş şi le puteţi lua acasă sub formă de împrumut.

manolache                                       viorella3

viorella4                                      viorella 1

Bibliografie : Gheorghe Buşoiu,  Lucian Giura – Profiluri medieşene – Sibiu,  Editura Techno Media, 2011.

La mulţi ani şi mult succes mai departe.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s