Fabio Geda – “În mare sunt crocodili”

Acţiunea cărţii “În mare sunt ctocodili” se petrece în Orientul Mijlociu, în Afganistan, o ţară aflată permanent într-un război civil, politico-religios.
Enaiatollah Akbari este un tânăr de zece ani, şi este nevoit să răzbată singur în viaţă, să se descurce cu poate, într-o lume în care nu există joacă şi copilărie, ci atacuri sinucigaşe, în care mor foarte mulţi civili în incidente banale, în care nu ştii dacă te mai întorci seara acasă viu sau mort, o lume în care ai puţine şanse să ajungi un om liber.
Pentru a scăpa de ameninţările făcute de paştuni asupra familiei, mama protegonistului nostru, se hotăreşte să-l treacă graniţa clandestin în Pakistan, spre a-i oferi o nouă şansă,  într-o altă ţară, dar tot în aceeaşi lume, în care există terorism şi tensiuni politice.
Hotărârea mamei este dură, dar totuşi înainte să-l părăsească, îl pune să-i promită trei lucruri: să nu ia droguri, să nu se atingă de arme şi să nu fure, promisiuni de care eroul nostru va ţine cont  în viaţa lui. Rămas singur, întreprinde mai multe călătorii periculoase, prin Iran, Turcia, Grecia, pentru a se stabili în Italia la Torino.
Este ajutat de Payam şi Daniela, o italiancă ce lucrează la Serviciile de la Primărie, iar aceasta împreună cu soţul ei Marco, îl integerază în societatea italiană, îl primeşte în familia lor, înconjurându-l cu  multă afecţiune, căldură şi dragoste.
Finalul este extraordinar în momentul în care Enaiatollah vorbeşte cu mama lui la telefon, după o perioadă de opt ani, iar aceasta din cauza emoţiilor, nu scoate niciun sunet, doar plânge şi suspină până când legătura telefonică se întrerupe.
O poveste cu adevărat impresionantă, o altă cultură şi civilizaţie, o lume tulburătoare, condusă de o mişcare politico-religioasă, talibanii.
“În mare sunt crocodili” se găseşte în fondul de carte al Bibliotecii municipale St.L.Roth Mediaş, iar cei interesaţi de o poveste adevărată, o pot lua acasă sub formă de împrumut.

in mare sunt crocodili

Fabio Geda “În mare sunt crocodili”, Bucureşti, Editura ALLFA, 2010.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s