Ian McEwan – “Inocentul”

“Inocentul” este o carte de acţiune, spionaj şi dragoste, evenimentele desfăşurându-se în anii 1955, când Berlinul era împărţit între amiericani şi ruşi.
Pentru a intercepta liniile de comunicaţii ale ruşilor, americanii CIA, împreună cu englezii M16, au construit un tunel secret în subteranul Berlinului.
Leonard, un englez angajat la departamentul de comunicaţii, se îndrăgosteşte de Maria, vor să-şi făurească o viaţă frumoasă împreună, dar fericirea le este umbrită de fostul soţ al Mariei, un erou de război beţiv şi scandalagiu care o tot bătea. Cei doi sunt nevoiţi să-l omoare, îl tranşează, îl bagă în nişte cufere, urmând apoi să le transporte în tunelul secret.
Practic, acum începe totul să se destrame, Leonard pentru a-şi acoperi crima, este nevoit să trădeze operaţiunea tunelului,  pleacă în Anglia, părăsind-o pe Maria.
Volumul se încheie cu scrisoarea Mariei, în care îi povesteşte faptele care s-au petrecut în urma plecării lui.
O carte extraordinară, cu un final în care Leonard se reîntoarce în Berlin, îi revine în minte trecutul, amintirile legate de  prietenul lui american Glass, iar în nostalgia lui visează la Maria.
Volumul “Inocentul”, există  în fondul de carte al Bibliotecii municipale St.L.Roth Mediaş şi îl puteţi lua acasă sub formă de împrumut.

inocentul Ian Mcewan

Ian McEwan “Inocentul”, Iaşi, Editura Polirom, 2011.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s