Suad – “Arsă de vie”

“Arsă de vie” este o poveste adevărată care se desfăşoară în Arabia, mai exact în Cisiordania, într-o ţară în care tradiţiile religioase şi ancestrale sunt sfinte şi domină întreaga populaţie musulmană.
Cartea ne dezvăluie povestea unei tinere care trăind într-o altă cultură şi civilizaţie este supusă de mică, fată fiind, la mai multe violenţe şi drame familiale. Ea nu are o copilărie normală, în care să se joace cu copii de vârsta ei, ci munceşte din greu în familie, ca o sclavă, ca mai toate fetele din ţările musulmane.
Suad a avut ghinionul să se nască într-o ţară în care numai bărbaţii au drepturi, în care onoarea personală şi familială este un control asupra femeilor. Bărbaţii pot pedepsi aspru atât femeile cât şi copiii lor, iar legea nu impune nicio pedeapsă asupra lor, totul fiind normal.
Într-o zi se îndrăgosteşte de un băiat dintr-o familie mai bogată care-i promite că o va lua de soţie. Între aceştia doi are loc un raport sexual,  Fayez nu se ţine de cuvânt, părăseşte satul, iar Suad rămâne însărcinată. Familia îl delegă pe cumnatul ei să o omoare pentru a proteja onoarea familiei, şi într-o zi când rămâne singură acasă, cumnatul toarnă benzină pe Suad şi-i dă foc. Ca printr-o minune este salvată şi dusă la spital unde dă naştere unui băieţel, dar din păcate nu i se acordă îngrijire medicală şi este lăsată să zacă în chinuri chiar de către familia ei. Ba din contră, mama ei vrea să o otrăvească.  Jaqueline, o voluntară de la o fundaţie umanitară, o salvează pe Suad şi pe  băieţelul ei şi pleacă în Elveţia unde după mai multe intervenţii chirurgicale va avea o altă viaţă şi o nouă familie.
O carte impresionantă, care ne dezvăluie condiţia femeii musulmane într-o lume în care pur şi simplu te lasă fără cuvinte.

arsa de vie

Suad “Arsă de vie”, Bucureşti, Editura RAO, 2008.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s