“TEHNICA DE IERI” – la Muzeul municipal Mediaş, expoziţie temporară interactivă

afis tehnica
Muzeul municipal Mediaş vă invită începând din această lună până în octombrie 2014 la o nouă expoziţie temporară „Tehnica de ieri”, o călătorie în timp, spre a ne aminti de evoluţia şi transformarea mai multor obiecte tehnice, maşinării şi aparate, de-a lungul timpului.

„Expoziţia temporară propusă publicului vizitator în această perioadă de către Muzeul Mediaş prezintă o categorie cu totul specială de <<exponate>>. Spre deosebire de manifestările muzeistice clasice, cu care i-am obişnuit pe vizitatorii noştri până acum, de această dată am încercat realizarea unei expoziţii bazate pe un concept nou şi cu un grad ridicat de interactivitate. Acest aspect considerăm că reprezintă un punct în plus prin faptul că permite vizitatorului să interacţioneze, să utilizeze, să observe singur modul de funcţionare sau chiar să se <<joace>> cu multe dintre obiectele expuse.
Obiectele şi aparatele incluse în cadrul expoziţiei au fost utilizate în diferite domenii de activitate precum: manufactură, scrisul, birotică, tehnică IT, audio-video, foto sau proiecţii. Unele dintre acestea au o valoare considerabilă şi sunt incluse în cadrul patrimoniului cultural al instituţiei noastre, însă cea mai mare parte a lor sunt obiecte care au fost utilizate de-a lungul timpului de către Muzeul Municipal, iar după scoaterea lor din uz au fost păstrate în continuare. Prin urmare, vizitatorii vor avea posibilitatea să intre în contact cu o serie de aparate, care nu au o vechime foarte mare de timp, dar datorită evoluţiei din domeniul tehnologiei actuale, ele pot fi considerate cu uşurinţă adevărate <<piese de muzeu>>. Dintre piesele expuse menţionăm: maşină de cusut, prese manuale, maşini de scris manuale şi electrice, aparate pentru multiplicat, telefoane, radiouri, calculatoare, magnetofoane, aparate pentru proiecţii etc.
În special datorită avansului tehnologiei moderne am considerat oportună realizarea unei astfel de expoziţii care poate reprezenta pentru tineri un punct de atracţie faţă de aspectul şi funcţionalitatea tehnicii din trecut, iar pentru persoanele adulte poate trezi anumite momente de nostalgie sau de rememorare a vârstei tinereţii.
Expoziţia este realizată cu piese care provin în cea mai mare parte din patrimoniul Muzeului Municipal Mediaş, dar pentru completarea ei au contribuit cu obiecte din colecţiile personale şi domnul Ion Constantinescu, prof. Gheorghe Buşoiu, Milu Oltean şi Mihai Muntean, cărora dorim să le mulţumim pentru sprijinul acordat.”

Muzeograf,
Viorel ŞTEFU
Expoziţia va fi deschisă la sediul Muzeului Municipal, Str. Mihai Viteazu, Nr. 46, în perioada:

APRILIE – OCTOMBRIE 2014, de luni până vineri,  între orele 09.00 – 17.00.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s