OLIMPIU BOITOŞ – Despre acţiunea de eternizare a poetului GEORGE COŞBUC

Transilvania 01                  Transilvania 02

În calitatea sa de secretar de redacţie al revistei sibiene TRANSILVANIA, criticul din Blăjel a fost un foarte atent, prompt şi fervent cronicar al fenomenului cultural ce se desfăşura în arealul transilvan şi nu numai din prima jumătate a secolului trecut.

Fără îndoială, ridicarea unui bust ,,poetului ţărănimii,, după cum îl numea criticul Constantin Dobrogeanu –Gherea pe autorul celebrelor versuri inspirate din viaţa satului, constituia un act de recunoaştere a valorii incontestabile a talentatului poet ardelean. Această manifestare culturală ieşită din comun, nu se putea scurge fără a fi menţionată în presa vremii, cu atât mai mult cu cât numele ilustrului ardelean intrase demult în conştiinţa publicului , recunoscând în el ca pe unul din cei mai mari poeţi ai generaţiei sale. Între cronicarii care s-au învrednicit cu această nobilă misiune, de a consemna acest fapt fără precedent a fost indubitabil criticul Olimpiu Boitoş în publicaţia sus-menţionată. Acest fapt s-a petrecut în ziua de 2o iunie 1926, la distanţă de nouă ani de la trecerea lui George Coşbuc în lumea umbrelor. Acest trist moment al morţii poetului de la Hordou se întâmpla exact cu 96 de ani în urmă, deci la 9 mai 1918.

Locul şi data dezvelirii acestui monument, ca simbol al recunoştinţei urmaşilor pentru contribuţia adusă de poet la îmbogăţirea tezaurului culturii române., a fost decisă de autorităţile năsăudene. În acest sens harnicul cronicar Olimpiu Boitoş notează : “Într-o zi ploioasă s-a dezvelit în Năsăud bustul poetului George Coşbuc. În oraşul de grăniceri din apropierea satului naşterii lui (n.n.Hordou ), în grădina liceului grăniceresc, care-i poartă numele şi în care odinioară copilul Coşbuc sorbea setos cu ochii sufletului lumina învăţământului secundar, deschizător de orizonturi “ (Transilvania, an. LVII, iulie, l926, nr. 7, p. 382 ).

Măreţul şi ineditul act de dezvelire a bustului dedicat “poetului neamului“ constituie al doilea monument, care se înalţă după război poeziei lirice în Ardealul eliberat, după dezvelirea, în anul trecut la graniţa apuseană a acestei provincii, întruchipând figura gânditoare a poetului Mihai Eminescu “. (idem., p. 383). În articolul respectiv nu este precizată localitatea unde a fost ridicat un bust autorului „Luceafărului”, probabil e vorba de Cluj sau Oradea.

Pentru a justifica importanţa imortalizării numelui poetului transilvănean în felul acesta, criticul din apropiatul Blăjel, în finalul articolului său, face o succintă şi pertinentă analiză a liricii lui George Coşbuc, scoţând în evidenţă valoarea sa artistică cu profunde valenţe naţionale. Iată un exemplu semnificativ în acest sens: „Dar poetul Coşbuc nu este numai al regiunii din care a răsărit. El este mai mult decât toţi ceilalţi plăsnuitori cu materia limbii româneşti poetul neamului” (ibidem, p.383).

În valorosul său demers literar, Olimpiu Boitoş aminteşte importanţa poeziei noastre populare, drept un nesecat izvor de inspiraţie artistică pentru întreaga creaţie a lui Coşbuc. Potrivit acestei idei criticul afirmă: „poezia noastră poporană, întâia comoară a neamului, a fost poezia satului, cu munca lui, împărţită pe anotimpuri, cu o viaţă legată de soartă, aducătoare de noroc sau de nenorocire” (ibidem. p.383) Inspirându-se din farmecul şi frumuseţea creaţiei noastre populare, din bogăţia obiceiurilor şi tradiţiilor din lumea satului, George Coşbuc a creat poezii de o originalitate indiscutabilă, poezii ce se bucură de o caldă apreciere din partea tuturor românilor. Temele, motivele şi stilurile etosului nostru popular, trecute prin filtrul marelui său talent, au dus la o operă nemuritoare, intrată în nepreţuitul tezaur al literaturii române. Legat de valoroasa lirică coşbuciană criticul Boitoş concluzionează: „ Iată de ce ne gândim că poeziile lui sunt literatura cea mai aleasă şi cea mai potrivită pentru a fi dată ca hrană sufletească satelor celor multe din întreg cuprinsul ţării, prea mult timp lipsite de această hrană” ( op. cit. p. 383)

Sunt cuvintele unui critic care a venit în această lume pe meleagurile medieşene, în apropierea Târnavei Mari şi care sunt de o actualitate evidentă, deşi sunt gândite şi consemnate cu aproape nouă decenii în urmă. Vom încheia această scurtă incursiune în activitatea publicistică a criticului Olimpiu Boitoş, legată profund de creaţia lirică a unuia din cei mai mari poeţi români, ardeleanul George Coşbuc, cu câteva versuri din poemul „Poetul”. Lesne ne vom putea da seama că această poezie este o veritabilă profesiune de credinţă a autorului ei, o ars poetica, o poezie străbătută, ca de altfel întreaga–i operă, de fiorul sincer şi vibrant al melosului nostru popular :

„Sunt suflet în sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi-amarul
În ranele tale durutul sunt eu
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta –ţi întinde paharul
Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci
Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci
Unindu-ne steagul şi larul;
Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci
Acolo-mi voi duce altarul „

Profesor Gheorghe Buşoiu

Din volumul în pregătire” Oameni cunoscuţi de mine”

Transilvania 03            Transilvania 04

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s