Amanda Hodgkinson – “Britannia Road 22”

O poveste impresionantă încărcată de emoţie, drama unei familii poloneze din Varşovia, victime ale celui de-al Doilea Război Mondial, care fac eforturi mari pentru a-şi continua viaţa  ce le-a fost distrusă de acesta.
Familia se destramă atunci când Janusz pleacă la război, iar Silvana împreună cu fiul lor Aurek este nevoită să fugă din calea nemţilor şi apoi a ruşilor, ascunzându-se şi trăind câţiva ani în pădure, până la sfârşitul războiului.
Janusz fiind stabilit în Anglia, îi aduce lângă el pentru a fi din nou o familie, dar revederea acestora după şase ani nu a fost aşa cum s-au aşteptat, acomodarea fiind mai delicată, întrucât ei trăind atâta timp în pădure şi nesiguranţă se comportă ca nişte sălbatici.  Fiecare din ei au suferit pierderi mari, cu toţii având secretul şi povestea lui ca supravieţuitor în război.
Finalul este unul fericit când are loc apropierea dintre ei, secretele sunt scoase la iveală, iertate, şi un nou început îi aşteaptă pentru că aşa cum spune Silvana : “Trecutul…poate că noi îl facem să fie mai mult decât este. N-avem nevoie decât de clipa asta (n.n. prezentul).”

britannia road 22
Amanda Hodgkinson “Britannia Road 22”, Bucureşti, Editura ALLFA, 2011.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s