O reclamă din anul 1947
Tradiția sacrificării animalelor pentru carnea necesară hranei populației e o ocupație ce se pierde în adâncimea vremii. A spune că e o preocupare dintotdeauna, deci de când există societatea umană, este un truism. Începând din Evul Mediu, toate îndeletnicirile și meșteșugurile, prin urmare și cele legate de tăierea și prepararea produselor din carne au căpătat o primă formă de organizare. Este vorba evident despre bresle, care se conduceau după reguli și norme foarte clare, concrete și,indiscutabil, respectate. Prevederile breslelor despre care facem acum vorbire aveau denumirea de statute și erau stabilite de conducerea comunității respective. Spre știința noastră, a tuturor trăitorilor de azi, merită să amintim una din obligațiile acestor statute, aparținând breslei măcelarilor medieşeni : „ dacă produsele erau alterate, erau prevăzute pedepse în bani și confiscarea mărfurilor” ( Centenar-1895-1995, S.C. Salconserv Mediaș S.A.Mediaș, Editor S.C Industria Alimentară Română, București, 1995,p.3)
În ceea ce privește calitatea produselor obținute, e de remarcat înaltul grad al acestora, gustul deosebit realizat cu ingrediente din cele mai aromatizate și mai plăcute, numai de specialiștii măcelari medieșeni știuite. Fără nicio exagerare, lesne se poate afirma că aceștia, prin profesionalismul lor, în decursul anilor, au creat o școală medieșeană a prelucrării și industrializării cărnii în vederea asigurării hranei comunității locale și naționale, ba chiar și internaționale.
În perioada de la sfârșitul veacului al XIX-lea și trecerea spre cel de al XX-lea, din rândul mai multor meseriași în ale măcelăriei, au luat ființă două fabrici mai mari și altele mai mici.
Dintre aceste unități s-a distins în mod deosebit „ Fabrica de salam a lui Josef Theil” din strada Bădărauă nr. 13, înființată în 1895. Strada cu această denumire este cunoscută azi ca strada Carpați. În treacăt fie spus e interesant de știut că în anul 1914 în Mediaș erau în total 13 măcelării la o populație de 8647 de locuitori.( idem. p.5)
După o activitate permanentă de 20 de ani, patronul Theil vinde fabrica unui alt sas, Fritz Auner, sub conducerea căruia unitatea respectivă cunoaște o creștere spectaculoasă și acest fapt se datorează mai ales faptului că noul proprietar a introdus gazul metan, pe de o parte, dar și pentru că acesta și-a asigurat propria materie primă prin crearea unei crescătorii de porci.Cam tot în acel timp, prin încrucișări succesive, s-a obținut și rasa de porci de Bazna, prin care producția de carne, destinată prelucrării și realizării produselor finite era mult mai mare. De altfel, atât cantitativ, cât și calitativ fabrica medieșeanului Auner s-a detașat mult față de suratele ei din orașul de pe râul Târnava Mare.
Trebuie remarcat că drumul parcurs de această întreprindere în cei 120 de ani a fost un traseu sinuos, cu urcușuri și coborâșuri, aceste variațiuni și alternanțe fiind determinate de marile schimbări social-politice petrecute în țara noastră începând de pe la jumătatea secolului trecut și până în zilele noastre.
Legat de sortimentele produse la această unitate etalon, e de menționat marea varietate de produse. La începuturile ei, fabrica sub oblăduirea lui Auner a fost profilată pe „ carne, slănină și untură”. Documentele vremii stipulează faptul că untura era alimentul mai mult folosit decât carnea și era și mai scumpă. Mai apoi a fost introdusă în procesul de producție și fabricarea conservelor de carne și a mezelurilor. Între acestea o mare căutare a avut-o salamul de iarnă, un produs crud și uscat, impropriu numit și „ salam de Sibiu”. Deși se producea doar la Mediaș, i s-a conferit această pecete întrucât tranzitul spre Țara Românească se efectua prin Vama Sibiu, de unde această nominalizare. Așadar, denumirea acestui soi de produs,„ Salamul de Sibiu”n-are nici în clin, nici în mânecă cu localitatea de pe râul Cibin. Trebuie precizat că această delicatesă, atât de solicitată avea un preț cam piperat, ce nu era pe potriva tuturor buzunarelor, fiind nelipsit și găsindu-se în cercurile protipendadei și pe mesele oamenilor mai avuți. Era în același timp o monedă forte în produsele exportate din România în diverse țări ale lumii.
Cu timpul, întâietatea deținută ani în șir de Salconserv Mediaș în plan național a fost anulată, în prezent salamul de iarnă, având brandul ca „ Salam de Sibiu”, se produce în mai multe localități din țară precum : Bacăul, Galațiul. Salonta, Timișoara, Sinaia și, poate și altele. La acest capitol trebuie recunoscut un lucru trist, dar, din păcate, adevărat : Mediașul, locul de baștină al apreciatului produs a încetat să mai fie între competitori.
După cum afirmam cu ceva rânduri mai înainte, fabrica lui Fritz Auner, în istoria sa de peste un secol, a suferit unele metamorfoze: între anii l938-l942 a funcționat sub emblema S.C. Scandia Română,aceasta fiind o societate germană sun girul căreia a funcționat. „În această etapă fabrica a ajuns la o oarecare înflorire și asta datorită comenzilor militare reclamate de Cel de al Doilea Război Mondial, aflat în plină desfășurare” ( idem, p. 7) .
Actul naționalizării de la 11 iunie 1948 a dus la trecerea, ca întreaga economie românească de altfel, în proprietatea statului, fabrica lui Fritz Auner devenind S.C.Salconserv S.A. Mediaș.
Printr-un larg proces de retehnologizare și modernizare a producției, întreprinderea medieșeană a cunoscut o puternică perioadă de ascensiune, devenind practic un etalon al industriei alimentare românești, sectorul carne și produse din carne.După graficele întocmite la ora de bilanț, moment prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la înființare, se poate foarte lesne constata că perioada 1980-l985 a reprezentat una din cele mai fertile etape din istoria fabricii. Dovadă elocventă a acestei afirmații sunt câteva repere:
– în anii optzeci fabrica producea 4092 tone de preparate de carne și 5995 tone de conserve în decursul unui an, aceste cifre fiind niște repere constante, deoarece trebuie amintit că în intervalul 1970-1978 s-a ajuns, în unele cazuri și la o cantitate record de 15 tone de produse pe zi.
Din anul 1948, anul botezului sub denumirea de Salconserv, purtând această haină până la sfârșit, produsele fabricii s-au diversificat incredibil de mult, ajungându-se în răstimpul anilor 1975-1980 la o cifră enormă: până la 100 de sortimente. Acestea constau în preparate de carne fiartă și afumată, fel de fel de mezeluri și cârnați cruzi, precum și într-un mare număr de diferite feluri de conserve între care enumerăm: pateu de ficat și alte variate pateuri purtând unele denumiri toponomice precum: Bucegi, Timiș, Mediaș și o altă sumedenie de hașeuri.
Andreea Bușoiu 