Leave a comment

Istorii locale : Despre Casa Armurierilor şi ”armurierii” de la Mediaș


Casa Armurierilor
situată în Mediaş, pe strada cu acelaşi nume, este o construcţie din cărămidă, formată din două corpuri denivelate datorate terenului în pantă pe care a fost ridicată. Anul sau perioada în care aceasta a fost construită nu se cunoaşte cu exactitate, în lipsa unor documente certe, însă se presupune că datează din secolul al XVIII-lea.

Corpul de clădire de la nivelul inferior, cel secundar, se prezintă sub forma unei anexe adosate, având acoperişul într-o singură apă spre stradă. Corpul principal de clădire a suferit anumite modificări de-a lungul timpului. Iniţial acoperişul acestuia era realizat în patru ape, cu o pantă mai accentuată şi cu o lucarnă dreptunghiulară acoperită, spre trama stradală. Învelitoarea era confecţionată din şiţă schimbată ulterior cu ţiglă, probabil după refacerea întregului acoperiş.

***

În lipsa datelor exacte despre casa Armurierilor se impune necesitatea coroborării unor date istorice despre existenţa la Mediaş a acestui meşteşug. Prin urmare, trebuie să specificăm de la început că în perioada Evului Mediu transilvănean, încă din etapa de pionierat a breslelor meşteşugăreşti, meşterii fierari erau cei care, pe lângă confecţionarea uneltelor şi altor obiecte din fier, se ocupau şi de producerea armelor. Armele specifice acelei perioade constau în primul rând din spade, coifuri, platoşe şi vârfuri de săgeţi. După creşterea condiţiilor economice, precum şi a necesităţilor de înzestrare cu armament tot mai mari, îndeosebi ale oraşelor se constată o diversificare a meşterilor producători.

Astfel, ca urmare a acestor factori determinanţi încep să apară branşe specializate cum erau cele ale săbierilor, scutarilor şi arcarilor. Ulterior, în funcţie de oraş sau de dezvoltarea situaţiei economice, multe dintre acestea s-au constitut în bresle separate, cum este cazul celor de la Sibiu, Braşov, Cluj etc. Din păcate la Mediaş nu se înregistrează o astfel de evoluţie a producătorilor de arme atât de diversificată. În cetatea medievală a Mediaşului, meşterii producători de armament trebuie amintiţi alături de breasla fierarilor, din care făceau parte ca şi branşă distinctă. Cele mai vechi menţiuni despre existenţa acestui meşteşug în oraş datează din anul 1435, când este amintit meşterul lăcătuş Stephanus Serator. Câteva decenii mai târziu, în jurul anului 1470,  se menţionează despre judele local Martinus Faber, de meserie fierar.

Breasla fierarilor este atestată documentar abia în anul 1502, când se menţionează că plătea un impozit anual de doi florini pentru o instalaţie (tocilă) de ascuţit cuţite, săbii şi securi. Acest fapt poate demonstra că meşterii producători de arme de la Mediaş nu formau iniţial o breaslă distinctă, ci erau incluşi în cea a fierarilor, dacă acceptăm că se ocupau și cu producerea pieselor de armament.

Din păcate, la Mediaş ne confruntăm cu o lipsă desăvârşită a documentelor despre activitatea şi evoluţia breslei fierarilor pe plan local. Acest fapt poate fi explicat ca urmare a afirmaţiilor cercetătorului Victor Werner, care în anul 1910, în lucrarea sa Die Mediascher Zunft-Urkunden (Documentele breslelor medieşene) menţiona că documentele referitoare la breasla fierarilor din Mediaş au ars în urmă cu 40 de ani. Deci  în jurul anului 1870 au fost pierdute cele mai importante surse documentare cu privire la această breaslă.

La Mediaş breasla săbierilor este atestată în anul 1538. Această menţiune este deosebit de importantă, datorită faptului că denotă desprinderea branşei săbierilor din rândul fierarilor şi transformarea ei în breaslă distinctă. Prin urmare, putem presupune ca o dovadă a desprinderii şi altor branşe producătoare de arme din breasla fierarilor existenţa la Mediaş a unor locaţii aflate în grija sau posesia unor astfel de bresle.

În cadrul sistemelor de fortificaţii ale cetăţii medievale este menţionată încă de la începutul secolului al XVI-lea – Rotonda Cuţitarilor, aflată în colţul de N-E al zidurilor.

De asemenea menţionarea la Mediaş încă din secolul al XVI-lea şi până în prezent a străzii Armurierilor, pe care este situată şi Casa Armurierilor (secolul al XVIII-lea) nu poate reprezenta decât o dovadă în plus a existenţei acestei bresle, chiar dacă ne confruntăm cu o lipsă de documente certe.

La Mediaş, se presupune că acest meşteşug al armurierilor s-a dezvoltat până în secolul al XVIII-lea, când armele de foc mult mai elaborate, noile tactici de luptă şi noile sisteme defensive au schimbat total modul de purtare al conflictelor armate, iar oraşul nu mai putea fi ancorat la realităţile vremii. Din acest moment utilitatea armurierilor medieşeni va dispărea încet, însă amprenta lor pe plan local este destul de puternică, prin faptul că Mediaşul încă mai păstrează strada şi casa Armurierilor.

Muzeograf,
Viorel Ștefu

Bibliografie:

Alexandru Avram – „Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Mediaş. Centrul Istoric”, Sibiu, 2006.
Hansotto Drotloff, Günter E. Schuster – „Mediasch. Ein historischer Streifzug durch die siebenbürgisch-sächsische Stadt an der Kokel”, Sibiu, 2009.
Alexandru Avram, Lucian Giura – „Mediaş”, Bucureşti, 1985.
Eugenia Greceanu – „Monumente medievale din Mediaş”, Bucureşti, 1968.
Ştefan Ionescu – „Mediaş. Monumente medievale”, Sibiu, f.a.
Ştefan Pascu – ”Meşteşugurile din Transilvania până în secolul al XVI-lea”, Cluj-Napoca, 1954.
Ştefan Pascu – ”Voievodatul Transilvaniei”, volumul III, Cluj-Napoca, 1986.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: