Ninge peste fiecare din noi
şi drumurile
seamănă atât de mult între ele, încât
e la fel de util sau inutil să alegem.
Copiii încă nenăscuţi au tăcut în părinţi
şi totul începe să semene cu totul,
alb şi monoton şi puţin trist…
De nicăieri nu vine o veste pe care
n-o mai aşteptăm de mult,
suntem uitaţi şi am uitat
de cine,
poate primăvara, poate
cineva pe care nu-l putem numi,
pentru că am uitat, am uitat, am uitat …
Dacă te uiţi mai de aproape, iarna
e toată o rană albă în care
noi suntem viermii
– Ce vom mai sfârşi după ea?
Ninge ca să ne-aducem aminte
că nu ne mai aducem aminte de mult,
undeva s-a trezit stingătorul de felinare
şi se pregăteşte să stingă iarna aceasta
peste noi
uneori îmi vine să te strig, dar
nu mai ştiu cine eşti şi
de unde
şi mi-e tot mai frig…
Ninge alb, fără noimă, ca
la-nceput
sau
ca
la sfârşit…
Ana Boariu “Gara”. Proza scurta 1980 – 1988, Mediaş, Editura Samuel, 2015
Volumul prozatoarei Ana Boariu există în fondul de carte al Bibliotecii municipale St.L.Roth Mediaş şi îl puteţi lua acasă sub formă de împrumut.
