Poveşti cu ştaif : De la bâlciul deşertăciunilor la refugiul modestiei (I)

 

Unterschrift Michael von Heydendorff´s unter der Kleiderordnung

La 27 februarie 1767 avea loc şedinţa Sfatului oraşului Mediaş, în cadrul căreia s-a aprobat o nouă şi demult aşteptată reglementare a obiceiurilor şi îmbrăcăminţii stradale. De ce era nevoie de noi reguli privind aceste aspecte, ne-am putea întreba astăzi? Ştim din lucrarea lui Andreas Gräser, scrisă în 1862 „Contururi ale istoriei Mediaşului”, că: „În general în viaţa oraşului Mediaş domnea ordinea şi buna creştere burgheză”. Aprecierea lui Andreas Gräser se bazează pe ipoteza că reglementările din 1621 ale „Articolului centumvirilor şi magistraţilor” erau cu stricteţe respectate. Acest articol regla nu doar activitatea primarilor, modul de alegere şi sarcinile acestora, dar şi viaţa publică a oraşului.

Despre „ordinea şi buna creştere burgheză” avem o cu totul altă imagine de la dr. Victor Werner, care scrie că la botezuri şi nunţi se invitau şi cele mai îndepărtate rude şi se petrecea zile întregi într-o risipă de mâncare şi băutură. Etalarea excesivă a îmbrăcăminţii luxoase, aidoma risipei de mâncare şi băutură era, în opinia lui Werner, o reacţie exagerată a cetăţenilor în faţa acestor a acelor „triste vremuri”, o refulare. Dacă în sec. al XVII-lea vremurile erau triste din pricina nesfârşitelor bătălii cu turcii şi tătarii şi a molimei de pestă, care din când în când izbucnea, decimând populaţia oraşului, în sec. al XVIII-lea ameninţările la adresa locuitorilor urbei veneau din alte părţi. Curuţii atacau des bombardând şi distrugând în mare parte Zidul de apărare, Împăratul împovăra peste măsură cetăţenii cu biruri mari, iar contrare forma era în plină desfăşurare, franciscanii întorcându-se pe str. Zekesch, iar piariştii construind în Piaţa Mare un imens edificiu ce avea să fie mănăstire şi şcoală. Nu este de mirare deci, că, în faţa atâtor vicisitudini, cetăţenii se refugiau în mici bucurii simple, cum era mâncarea, băutura, sau luxul vestimentar.

În februarie 1767 conducerea de atunci a oraşului a decis să facă ordine şi a luat o hotărâre prin  care a împărţit cei aproximativ 2000 de cetăţeni evanghelici ai oraşului în cinci categorii, fiecăreia din acestea fiindu-i în cele mai mici amănunte reglementată îmbrăcămintea. Pe lângă aceasta, în document mai era stipulat detaliat câţi oaspeţi să fie invitaţi la o nuntă, în funcţie de clasa socială a gazdei şi până şi ce feluri de mâncare să fie servite. Scopul declarat al noii reglementări, era ca cei din clasele sociale inferioare să nu fie tentate ca, pentru a etala o falsă bogăţie la câte o nuntă, de pildă, să se împrumute peste măsură, riscând falimentul, fiind apoi în imposibilitatea de a plăti dările către Împărat şi Rege.

Oricât ar părea de ciudată împărţirea pe categorii sociale a locuitorilor Mediaşului, cu doar 22 de ani înainte de acel „liberté, egalité, fraternité” parizian din 1789, Mediaşul a urmat doar exemplul Sibiului şi al Sighişoarei în acest sens. În ambele a fost aprobată o lege asemănătoare încă în 1752, prin care, la Sibiu, cei 6657 de cetăţeni au fost împărţiţi în 9 clase sociale, iar la Sighişoara, Sinodul Bisericii evanghelice a găsit necesar să reglementeze cu exactitate vestimentaţia şi codul de comportament al celor 4 categorii de preoţi ai săi.

Începând cu 28. februarie 1767 Mediaşul avea deci o nouă Lege a îmbrăcăminţii şi poliţiei, care deosebea cetăţenii săi în 5 clase, în funcţie de statutul social. Din clasa cea mai de jos făceau parte, printre alţii, trabanţii, paznicii porţilor, aprozii şi cei care nu făceau parte din vreo breaslă. A doua categorie îi cuprindea pe cei care nu posedau proprietăţi, nu au condus niciodată vreo vecinătate, sau vreo breaslă şi care trăiau din împrumuturi. A treia categorie era reprezentată de „toţi bunii cetăţeni, care se hrănesc din propriile mijloace şi au case proprii” şi meşteşugarii liberi. Categoriile sociale superioare se confundă uşor, din ambele făcând parte toţi membrii comunităţii onorabile, care fuseseră în trecut, sau făceau parte la momentul respectiv, din Sfatul bătrânilor.

Ce anume prevedea exact noua lege şi ce sancţiuni se aplicau contravenienţilor, aflăm în partea a doua.

 Dr. Hansotto Drotloff

Traducere din limba germană : Monica Veress-Váczi

Bibliografie :

1. Andreas Gräser: Umrisse zur Geschichte der Stadt Mediasch, Hermannstadt, 1862
2. Dr. Otto Folbert: Männer aus der Familie Heydendorff, MSS, Mediasch, 1936
3. Julius Groß: Zur Geschichte der Heydendorff´schen Familie, in: Archiv des Vereins fürSiebenbürgische Landeskunde, Neue Folge, Bd. 24 Heft 2, S. 286
4. Friedrich Teutsch: Geschichte der Siebenbürger Sachsen für das sächsische Volk,
Hermannstadt, 1907, II. Band, S 225
5. Dr. Peter Weber, private Mitteilung
6. Eugenia Greceanu: Die mittelalterlichen Baudenkmäler der Stadt Mediasch, Bukarest
1971, S. 24
7. Dr. Victor Werner: Mediasch in der Fürstenzeit, in: Festgabe für die Siebenbürgischen Vereine, Mediasch 1912
8. Gustav Servatius: Wohnen und Leben in Altmediasch, in: Mediasch, die siebenbürgisch-sächsische Stadt an der Kokel, Thaur b. Innsbruck, 1992, S. 103
9. Carl Göllner: Siebenbürgische Städte im Mittelalter, Bukarest, 1971
10. Volkskalender für 1797, zitiert nach G. Servatius, a.a.O., S 105

Alte articole semnate dr. Hansotto Drotloff, găsiţi aici:
https://andreeabooks.wordpress.com/istorie/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s