Jimmy Ionescu “Singur contra mea”

sunt oameni pe care rişti să ţi-i
faci duşmani dacă încerci să-i
faci să înţeleagă ceea ce gândeşti
colecţionari de obiceiuri de provincie
încuiaţi la minte
între bibelouri şi mileuri stupide
salariaţi ai vieţii
nişte morţi trăind o viaţă mizerabilă
în somnolenţă socială
monumente de proastă moralitate
nu încerc să explic
uneori în aceste situaţii am fost
singur contra mea
azi fără nici o suspiciune a ridicolului
o mare încredere
o forţă nemaipomenită
m-a smuls din acest marasm
un început de fericire
ceea ce pentru alţii
este un fapt obişnuit
pentru mine este semnificativ şi
extraordinar
cred că atunci am înţeles
pentru prima dată că una
este un om pur şi simplu
un om la prima impresie şi alta un om
cu întreaga lui identitate
cu toată biografia lui cu trecutul
omul viu în mişcare este altceva
decât statuia de o clipă
greşesc?

ionescu-jimmy-game-over
Ion Mihai Ionescu “Grup social – poeme necenzurate”, Medias, ilogicDesign, 2014

Multe din volumele jurnalistului şi scriitorului medieşean Jimmy Ionescu le găsiţi în fondul de carte al Bibliotecii municipale St.L.Roth Mediaş şi le puteţi lua acasă sub formă de împrumut.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s