Respect pentru chipul oraşelor vechi – Nicolae Iorga şi povestea construirii Catedralei Ortodoxe din Mediaş

 

După sfârşitul Primului Război Mondial şi Unirea Transilvaniei cu România, românii din această zonă şi-au manifestat pe drept cuvânt dorinţa să ridice biserici mai frumoase, mai mari, mai reprezentative, decât cele pe care le aveau până atunci. În Mediaş dorinţa aceasta era cu atât mai îndreptăţită, cu cât modesta biserică creştin-ortodoxă, ce aparţinea comunităţii româneşti a oraşului, aflată la Şipotul Rece, necesita deja de mult timp reparaţii capitale. Planul de a ridica un aşezământ de cult nou şi demn într-un loc mai central pentru comunitatea română, era susţinut încă din 1922 de toţi cetăţenii oraşului, deci şi de comunitatea săsească şi maghiară şi discutat de către autorităţi. Problema amplasării noului edificiu agita cel mai tare spiritele. Se ridicau probleme de ordin istoric şi politic, arhitectonic şi estetic, dar mai ales probleme de ordin financiar, dificil de soluţionat, fiindcă românii doreau înălţarea unei „mândre biserici româneşti” şi voiau chiar ca aceasta să fie construită în Piaţa Mare a oraşului.

Discuţiile se prelungeau la nesfârşit. Saşii, încă majoritari în Consiliul oraşului, se opuneau pe drept cuvânt acestei intenţii, deoarece construcţia Bisericii Ortodoxe acolo, într-un stil arhitectonic cu totul diferit, ar fi schimbat pentru totdeauna aspectul medieval al Pieţei Mari. Se arătau însă dispuşi să ofere comunităţii româneşti un alt spaţiu pentru construcţia Bisericii Ortodoxe. Din păcate tensiunile dintre cele două tabere escaladaseră dramatic cu timpul. S-a ajuns până acolo, încât, românii au reuşit să convingă comisia judeţeană a Reformei funciare să îi împroprietărească cu peste 1000 metri pătraţi din Piaţa Mare. Suprafaţa respectivă a fost împrejmuită cu un gard înalt de 2 metri la 14. martie 1928, iar tradiţionalul târg săptămânal, la care veneau târgoveţi din jurul Mediaşului putea avea loc doar într-un mic spaţiu al Pieţei.

În acest moment a intervenit profesorul Nicolae Iorga, cel mai important istoric român al acelor vremuri. În revista sa bisăptămânală, „Neamul Românesc”, acesta a scris un editorial furibund, intitulat „Barbarii”, din care cităm: „Într-una din zilele trecute am primit două ştiri, una din partea unui domn în vârstă din Câmpulung, alta de la un tânăr intelectual sas, amândouă fiind dovezi ale unei barbarii împotriva artei, scoasă în evidenţă de ignoranţa neruşinată ce caracterizează vremurile noastre de azi. Doresc să încep cu cazul săsesc. În Mediaş se preconizează construirea unei Biserici româneşti. Locul ei este oriunde nu deranjează aspectul istoric al oraşului, care înfăţişează dealtfel o unitate artistică deplină. Anumiţi oameni, însă, au hotărât amplasarea bisericii în Piaţa Regele Ferdinand, acolo unde acest lucru deranjează zona veche. Alţii propun ca noua clădire să se ridice în Forkeschgasse, urmând ca astfel să se distrugă rămăşiţele unui trecut impozant. De ce nu optăm pentru alegerea unei inimi a comunităţii româneşti! … Nu se găseşte nimeni care să oprească aceste barbarii ale prostului gust, amestecate cu un egoism dezgustător?”

Iorga nu s-a oprit doar la această critică din ziarul său. În calitatea sa de reprezentant al opoziţiei şi de preşedinte pe atunci a Comisiei pentru Monumente Istorice, a interpelat în Parlamentul României pe Constantin Argetoianu, ministrul Agriculturii de atunci şi responsabil în acelaşi timp de Reforma Fondului Funciar. Şi cu această ocazie, Iorga a descris cele două stări de fapt din Mediaş şi Câmpulung. În lungul său discurs a spus, printre altele:

„În rândul reprezentanţilor administraţiei noastre şi la nivelul unei părţi a societăţii noastre se manifestă un vandalism furios în ultima vreme. Se întinde o mână de ajutor puţinelor şi preţioaselor monumente de istorie şi artă pe care le deţine Ţara noastră Românească. Şi nu mă refer doar la ceea ce este propria noastră moştenire, ci mă refer şi la acele valori istorice şi culturale, pe care le-am descoperit la acele naţiuni, care au creat o civilizaţie pe pământurile noastre. Vreau să aduc în atenţia domnului ministru două cazuri şi sper ca acestea să găsească ecou la cei îndreptăţiţi să corecteze asemenea erori.

În general, se caută pretutindeni în Transilvania, din motive lesne de înţeles şi demne de laudă, să se ridice biserici şi catedrale româneşti mai frumoase şi mai valoroase, ca acele edificii joase, în care, cu toate acestea, este conţinută o parte importantă a trecutului nostru – căci am dus la îndeplinire cu mijloace modeste cele mai minunate lucrări, în timp ce acum, cu o trufie ce nu este caracteristică sufletului poporului nostru, avem intenţia de a săvârşi cele mai oribile vandalisme. În Mediaş se vrea ridicarea unei catedrale chiar în Piaţa Mare.

Piaţa Mare este una din cele mai frumoase din Transilvania. Are o personalitate istorică. Fiecare casă se potriveşte cu cealaltă. Putem avea aici rivalitate între români şi saşi? Să vină românii aici să arate ce pot ei înfăptui, în comparaţie cu saşii? Mai ales că această arhitectură săsească veche de secole îşi are caracterul ei propriu, în vreme ce noi îl mai căutăm pe al nostru. Acesta va fi găsit de un om de mare talent, care încă nu ne-a fost dat, aşa că edificiile ridicate de noi până acum, sunt unul mai urât ca altul…

În mijlocul unei pieţe, pe care suntem datori să o păstrăm aşa cum se cuvine, cu puternicul ei caracter istoric, vrem deci să ridicăm o biserică ce nu se potriveşte cu nimic din ceea ce se află împrejur. Pentru a se potrivi, ar trebui să demolăm tot ce se află acolo şi să creăm o zonă cu caracter arhitectonic românesc. De ce nu mergem în partea noastră de oraş, la români, şi de ce nu ne îngrijim de aceasta?

Mai este un plan în Mediaş, şi mai brutal ca primul. Este vorba nu numai de Piaţa Regele Ferdinand, ci şi de o alta, în care se înalţă unul din cele mai frumoase turnuri ale vechii arhitecturi săseşti. Există proiectul ca acesta să fie demolat, deoarece stă în drumul noii catedrale. Nu numai că noi, cei din Comisia pentru Monumente Istorice, suntem răspunzători pentru toate monumentele aflate pe pământ românesc, indiferent că sunt săseşti sau româneşti şi avem datoria, cu mijloacele modeste de care dipunem, să le păstrăm, nu numai că nu suntem în situaţia de a le putea renova, dar mai vin şi oameni primitivi, cu pregătire şcolară precară, ignoranţi, oameni lipsiţi de bun gust, care vor să schimbe caracterul acelui tărâm medieval, care este Transilvania săsească.”

În răspunsul său la interpelarea profesorului Iorga, ministrul Argetoianu a răspuns că exproprierea Pieţei Mari din Mediaş s-a făcut conform articolului 14. din Legea Agrară înainte de ministeriatul său. El i-a mulţumit profesorului Iorga că i-a adus la cunoştinţă acest „caz de-a dreptul scandalos”, „scandalos, ca multe alte asemenea, care s-au întâmplat pe baza articolului 14. din Legea Agrară”, şi a încheiat cu cuvintele: „Eu asigur Camera că o astfel de faptă nu va avea loc.” (sursa: „Mediascher Zeitung” din 14. aprilie 1928, nr. 16 din anul de publicaţie 36).

Sursa document şi foto : Dr. Hansotto Drotlof 

Fotografiile provin din arhiva Heimatgemeinschaft Mediasch eV şi nu pot fi folosite fără acordul acesteia.

Traducere din limba germană :  Monica Veress-Váczi

Alte articole semnate Dr. Hansotto Drotlof găsiţi aici : https://andreeabooks.wordpress.com/istorie/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s