Aniversare prof. Maria Cozmescu, poet, scriitor medieşean

Poeta Maria Cozmescu s-a născut în „Grochi”, (zonă a Mediașului a cărei denumire popular o mai știu unii locuitori), la 19 septembrie 1942. Studiile gimnaziale le face la Școala Elementară nr.2, actuala “George Popa”, iar cele liceale la Școala Medie Mixtă nr. 1, azi Liceul Teoretic “Stephan Lucwig Roth”, absolvind în promoția 1959 – 1960.

Urmează Facultatea de Filologie din Cluj, între anii 1960 – 1965, care se finalizează cu lucrarea de diplomă, la dialectologie, Toponimie și antroponimie în comuna Tirimia Mare din județul Mureș, lucrare coordonată de prof. univ. dr. Romulus Todoran.

Activitatea profesională debutează ca profesor suplinitor la Liceul Teoretic St.L.Roth, și Liceul Teoretic Axente Sever, după care activează ca bibliotecar la Biblioteca Municipală Mediaș. Începând cu anul 1990 se reîntoarce în învățământ ca profesor de limba și literature română, literatura universal și lingvistică, la Liceul Teoretic St.L.Roth, unde v-a rămâne până la sfârșitul carierei, dar nu și a activității creatoare.

Descoperindu-și pasiunea pentru poezie încă din liceu, Maria Cozmescu începe să publice un grupaj de poezii în revista Luceafărul. Între anii 1984 – 1986, frecventează Cenaclul “Aron Cotruș”, și participă la concursurile de creație “Cântecul Târnavelor”, unde primește o mențiune și un loc III. În anii următori i se publică alte poezii în revista “Transilvania” și “Tribuna de la Cluj”, după care ieșind la pensie, să-i apară volumele “Lacrima îngerului”, “Zâmbind în oglindă”, “Omul din vis”, “La ceas de taină”, “De ce nu cântă cucuveaua”, “Instantanee în oglindă” și ,,CarpeNoctem!”, grafica volumelor  fiind realizate de Dan Cozmescu.

Dar talentul poetic nu se oprește aici, întrucât doamna profesoară Maria Cozmescu are în pregătire  un alt volum de poezii pentru copii : „Poezii pentru cei mici – zâmbete pentru bunici”, grafica Lucia Suciu, pe care-l vom vedea cât mai curând, sperăm noi.

Multe din volumele de poezie ale poetei Maria Cozmescu le găsiţi în fondul de carte al Bibliotecii municipale St.L.Roth Mediaş şi le puteţi lua acasă sub formă de împrumut.

La Mulți Ani doamna profesoară Maria Cozmescu!

Poezii semnate Maria Cozmescu găsiţi aici: https://andreeabooks.wordpress.com/poezie/

One Comment Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s