Ferestre spre interior – autor poetul medieșean Gheorghe Felder

Lanuri 1
Am ajuns prea târziu ca să pot deţine cheia amintirilor despre anii „Lanurilor” de la Mediaş şi a grupării literare masive din jurul ei, pe care războiul avea să o destrame. Umbra acestei reviste o simţeam doar ca o aureolă în jurul numelor lui George Popa şi Mihai Axente, ori de câte ori discuţiile se purtau cu ei sau despre ei. Reţin mica grupare literară formată în anul 1958 purtând numele lui Ion Agârbiceanu, grupare care funcţiona pe vremea aceea pe lângă ziarul medieşean „Zori Noi”.

Fuseseră întâi afiliaţi Casei de Cultură, apoi sediul avea să se improvizeze, până în 1965, la Comitetul de Cultură şi Artă.

Numele celor pe care îi întâlnim în redacţia „Zori Noi” şi pe care mi le mai amintesc sunt destul de puţine : Mihail Axente, purtându-şi vârsta înaintată cu incorigibilul lui optimism şi pe care inevitabilul avea să-l smulgă dintre noi în primăvara acestui an ; George Popa, singularizat şi rar oaspete. Mai erau acolo Victor Giurăscu, de care apoi n-am mai auzit, Niță Vrînceanu, Horia Lupu, care inexplicabil se sustrage azi noului val, George Togan, Titus Andronic, George Tacu, prozatorul Stelian Manta și desigur și alții pe care îi rog să mă ierte pentru nedreptatea de a-i fi uitat.

S-au organizat atunci o serie de pagini literare în cadrul ziarului, dar ceea ce scria acolo, friza o modă destul de cunoscută pentru unilateralitatea ei. Semnatarul rândurilor de față stăpânește încă o prea modestă pană ca să-și permită aprecieri prea îndrăznețe și nici nu s-ar simți chemat s-o facă. Ar fi încântat dacă ar reuși să deschidă măcar o fereastră prin care să pătrundă o cât de zgârcită rază de lumină peste frământările din acea vreme.

Mai târziu, cenaclul se mută la sediul Bibliotecii Raionale (azi Biblioteca Municipală), prin binevoitoarea ospitalitate a directorului ei, Ion Olariu, și unde s-au adunat toți cei care astăzi, mai mult s-au mai puțin, semnează în presa noastră literară.

Ajuns la forma aceasta, cenaclul începe acțiuni pe cont propriu cum au fost întâlnirile cu muncitorii, în sălile cluburilor din întreprinderi, șezătorile de la Clubul “I.L.Caragiale”, de la stațiunea Bazna, sau cele din căminele culturale ale satelor mai apropiate. Trebuie menționată șezătoarea comună cu revista Astra din Brașov, din decembrie anul trecut, care a adunat un număr impresionant de spectatori. Și acum, câteva incursiuni în prezent.

Despre George Popa s-a vorbit și s-a scris și în alte vremuri pentru particularitatea versului său cu rezonanțe de baladă, colaborator al tuturor marilor reviste ale epocii și deținătorul unui premiu de poezie al Societății Scriitorilor Români, pentru volumul său de debut Plecarea spre legendă.

Pe Titus Andronic, în gravitatea unei lumi interioare elevată într-un vers de simfonie a culorilor retălmăcite în simboluri, l-au găzduit reviste și culegeri literare. Între tradiționaliști moderni, Ionel Călbureanu e mai degrabă un romantic cu o proaspătă incantație a versului. Ritmul versurilor sale presărate cu nostalgia toamnelor târzii, dovedește meșteșug. Apăruți mai târziu, reîntorși de pe la facultăți, George Pușcariu, George Nimigeanu și Petre Dumbrăveanu au adus cu ei în cenaclu un nou plus prin temperament, prin maniere și orientări.

Foarte fecund, George Pușcariu, de un umor adeseori întunecat, alternează, într-un vers simplu, doar în aparență, în fond cu remarcabile implicații filozofice, o proză în maniera absurdului și cu un teatru de același stil. De curând i-a apărut sub egida foste Case Regionale a creației populare, piesa într-un act Zidul albastru. George Nimigeanu e obsedat de timpul plin al vârstelor. Versul său, într-o arhitectonică clasică, emană o neliniștită puritate și un îndemn la meditație. Petre Dumbrăveanu, opus colegului său, rupe corsajul clasic, iar versul său cade într-o dezordine aparentă, care ascunde un moment ideea, aidoma unui râu nervos, pietrele.

Subsemnatul acestor rânduri, rău intenționat pare-se cu sine însuși, sau “modest intenționat după cum se mai și observă” nu își va semna singur biletul de apreciere și nu pentru că ar fi prea scrupulos, ci doar ca să nu aibă ce-și reproșa. Se bucură că poate să aducă aici vorba și de doi dintre cei mai tineri, pețitori la râvnitele favoruri ale muzelor : Rodica Gireadă și Nicolae Gherman.

Poate că ar mai trebui spus câte ceva și despre alții, ca de pildă, despre una dintre cele mai bune proze citite în ședințele cenaclului, de când îmi aduc eu aminte, nuvela “Vendeta” a inginerului Ion Aronescu, dar am ținut să-mi împărtășesc doar câteva păreri după modesta mea competență, asupra unor aspecte din cadrul cenaclului literar medieșean.

Gheroghe Felder  „Ferestre spre interior”, în Tribuna Sibiului, anul I, nr. 142, august, 1968, pag.3

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s