(1) Scrisori de pe front : Johann Welther – Texte alese din Cartea de Onoare a membrilor comunității evanghelice Mediaș, combatanți în Primul Război Mondial

Johann Welther, fiu de ţăran din Dârlos, înrolat voluntar în 1914, la vârsta de 18 ani la începutul războiului (622)

În anul 1914 a izbucnit războiul. Eram un fecior de 18 ani şi tânjeam să plec pe front. Într-o zi i-am spus mamei, că aş vrea să mă fac soldat şi să plec cu alţii la război. Bineînţeles că s-a împotrivit şi a zis să mulţumesc bunului Dumnezeu că nu sunt obligat să mă duc, fiindcă ştia foarte bine ce primejdie îi paşte pe toţi cei de acolo. Eu însă nu încetam cu rugăminţile şi zi de zi o rugam să fie bună şi să se înduplece şi să-şi dea acordul în scris, ca eu să mă înrolez voluntar. În cele din urmă s-a înduplecat şi cu inima grea a venit cu mine la Consiliul oraşului şi la referentul militar. Aici a semnat, cu lacrimi în ochi, acordul ei de a mă lăsa să plec pe front. I-am mulţumit şi am alinat-o şi am rugat-o să nu mai plângă.

Pentru prima dată în post

Am fost daţi jos din vagoane la Petrikova, în Polonia rusească. De aici se mergea pe jos până la front. Deja auzeam bubuituri de tun. În întunericul nopţii am sărit unul câte unul în tranşee. Aici şi-a ocupat fiecare nou-venit locul. Totul se întâmpla în linişte. De-abia am apucat să mă uit în jur, că am şi auzit întrebarea: cine se oferă voluntar ca santinelă? Unul vechi şi unul nou-venit. Dintre cei noi nu s-a oferit niciunul. Atunci m-a întrebat plutonierul pe mine, în româneşte: „Sunteţi sas?” „Da”, i-am răspuns. „Vreţi să fiţi santinelă?” I-am răspuns „Da, dar numai cu prietenul meu, Lovasz”: Plutonierul zise: „Asta nu se poate! Doi nou-veniţi nu pot fi santinele împreună. Nici nu vă puteţi încă orienta!” I-am răspuns plutonierului, că poate conta pe noi. După ce ne-au pregătit şi ne-au învăţat toate cele necesare, ne-am dus cu armele încărcate şi cu baionetele la postul cu pricina. Aici am rămas toată noaptea. Se lumina deja de ziuă, şi tot nu venea nimeni să ne schimbe. Eram într-adevăr, aşa cum ni se spusese, nu departe de ruşi, astfel că auzeam toate zgomotele venite dintr-acolo. Când s-a mai luminat de ziuă, am părăsit postul târându-ne pe burtă şi am nimerit într-un şanţ, nu departe de tranşeea noastră. Atunci ne-a văzut un locotenent. Ne-a întrebat de unde venim. I-am răspuns: „Am stat santinelă. Au uitat să ne schimbe.” Atunci am aflat că plutonierul, împreună cu cel care fusese santinelă înaintea noastră şi cu toţi ceilalţi au jucat cărţi şi au băut toată noaptea şi au uitat de noi. Mai târziu am fost mutat mai la stânga. Eram cam la 80 de paşi distanţă de ruşi. Se putea vedea foarte bine cum lucrau nestingheriţi la îmbunătăţirea tranşeelor lor. Comandantul meu, locotenentul major Löw, un sibian, mi-a zis: „Welther, dacă dobori un rus, primeşti 50 de ţigări.” N-a trebuit să-mi zică de două ori. O împuşcătură şi rusul zăcea mort la pământ.

Pe Vistula

La Ivangorod s-au dat lupte grele. După aceste lupte am cucerit centura de fortificaţii. Ruşii s-au retras dincolo de podul peste Vistula şi credeau că-i urmărim. Când au văzut că nu facem asta, au aruncat podul în aer. A fost o bubuială îngrozitoare. Batalionul nostru se afla în stânga podului. Seara a venit ordinul să facem un pod provizoriu. Pionierii noştri s-au pus imediat pe treabă. De îndată ce au început munca, am primit de la ruşi şrapnel şi foc de armă automată. Barca în care mă aflam, a fost lovită din plin. Am avut noroc că a fost un proiectil neexplodat, dar doi oameni de-ai noştri au fost omorâţi pe loc, iar barca a fost serios avariată şi curând s-a umplut de apă. Am crezut că îmi sunase ceasul. Am sărit în apă, crezând că pot înota până la mal. Dar hainele şi încălţămintea făceau înotul foarte dificil. Cu multă greutate, am reuşit să ajung aproape de mal, unde m-am agăţat de o creangă. Camarazii mei m-au ajutat să ies din apă. Uite-aşa am scăpat de înec. Nouă oameni din barca mea şi-au găsit sfârşitul în valurile Vistulei.

Concediu după doi ani

Uite-aşa a venit, în sfârşit, şi rândul meu, la începutul lui mai. Ah, ce bucurie pe mine, când m-am văzut cu permisul în mână! „Acasă, acasă, ce mai revedere!”, cântam cu toţii pe drum. 22 de km pe jos până la gară. Baranovic, Oderberg (Bohumin, Cehia, n. tr.), Budapesta, Mediaş. Drumul a durat şase zile şi cinci nopţi. Începând din Copşa Mică mă tot uitam pe geam, să văd când zăresc Turnul Trompeţilor. Ce bucurie să fii din nou acasă! Era chiar într-o duminică. Trăgeau clopotele când am ajuns acasă la mama. Uşa era deschisă. Înăuntru, surioara mea tocmai îşi curăţa pantofii. Cum m-a văzut a zis: „Mama, e un soldat în curte la noi.” Se uitau amândouă mirate la mine. Nu m-au recunoscut, fiindcă purtam barbă. Le-am zis: „Mă cunoaşteţi, mama? Sunt Hans al vostru.” Sigur că mama mi-a recunoscut vocea. A strigat: „Hans, fiule!” Mai mult n-a putut să zică sau să întrebe. După 14 luni am avut norocul să dorm fără uniformă şi să mă spăl dimineaţa ca lumea. Şi nici aşa de bine nu mai dormisem demult, cum am dormit atunci în patul mamei de acasă.

Albert Klingenspohr
 Hansotto Drotloff

Traducerea în limba română a studiului și anexelor de Monica Buşoiu

Arhiva Heimatgemeinschaft Mediasch eV
Arhiva Heimatgemeinschaft Mediasch eV

Fotografia reprezintă satul distrus Mediaza și a fost trimisă de către Johann Welter soției sale în anul 1917 de pe frontul din Italia. Poza îl arată la mijloc pe Johann Welther, în dreapta Arnold Blau, Viena, în stânga Michael Plattner, Nemșa.

Studiu publicat în volumul 1918 – 2018 Mediașul și Marea Unire. Studii și este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României prin Forumul Democrat al Germanilor din România, Forumului Democrat al Germanilor din Mediaș, Asociației Istoricilor din Mediaș, Colegiul Tehnic “Mediensis” Mediaș, Liceul Teoretic “Stephan Ludwig Roth” Mediaș și Primăriei Municipiului Mediaș.
1918

1918 – 2018 Mediașul și Marea Unire. Studii –  Mediaș: Crisserv, 2018.

Pentru cei interesați, volumul îl găsiți la Biblioteca Municipală “Stephan Ludwig Roth” Mediaș.

Fotografiile provin din arhiva Heimatgemeinschaft Mediasch e.V. şi nu pot fi folosite fără acordul acesteia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s