(8) Scrisori de pe front : Dr. Wilhelm Binder – Texte alese din CARTEA DE ONOARE A MEMBRILOR COMUNITĂȚII EVANGHELICE MEDIAȘ, COMBATANȚI ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Dr. Wilhelm Binder, avocat, la vârsta de 29 de ani la începutul războiului (54)

Despre intrarea României în război

Eram în acest loc, când un avion rusesc, zburând foarte jos deasupra tranşeelor noastre, a aruncat fluturaşi din care am aflat că România ne-a declarat război. Ca răsplată pentru acest gest, a fost doborât de antiaeriana noastră, aflată departe, în spatele liniei unde erau caii diviziei noastre de cavalerie. A fost o zi tare grea. Pentru fiecare dintre noi, care se gândea la Ardeal ca la patria-mamă, care îi ştia pe cei dragi de acasă, şi patria însăşi, fără apărare, au urmat zile teribil de grele. Ne-am întristat cu toţii, când am auzit că Braşovul a căzut, că Sibiul a fost evacuat, că escadroanele regimentului nostru din Polonia sunt pe drum spre noul front, adică spre apărarea patriei noastre.

În Budapesta am auzit de la refugiaţi români, că aparţinătorii mei au părăsit Mediaşul, soţia mea plecând la Arad, iar mama şi surorile mele la Oradea. Cu soţia mea m-am întâlnit curând la Cuvin (Serbia, n. tr.), iar pe mama şi pe surorile mele le-am găsit tefere, după multe căutări, la Debreţin. Apoi, cu mare greutate, am pornit către casă. În Ardeal toate străzile şi câmpiile de-a lungul căii ferate erau pline de refugiaţi, cu căruţe şi animale. Tot poporul meu pornise în pribegie! În Mediaş nu am putut rămâne mai mult de câteva zile. Nici nu era prea neplăcut în oraşul părăsit, care noaptea se scufunda într-o beznă totală. Am putut să-i salut pe părintele Römer şi pe primarul Theil, care şi-au făcut pe deplin datoria, rămânând la posturile lor.

Privire de ansamblu asupra patriei în război

Cei din spatele frontului nu şi-au sprijinit şi ajutat corespunzător fiii trimişi pe front, decât în primele luni ale războiului. Aceasta a fost o realitate, de care s-au plâns mulţi care se întorceau pe front, după o mult aşteptată permisie. Cei de acasă nu au suferit prea mari neajunsuri în timpul războiului. Chiar şi perioada refugiului a rămas în mintea multora ca o amintire plăcută. Populaţia din spatele frontului nu a simţit lipsuri prea mari, aşa cum s-a întâmplat cu cea din Austria şi Germania. Cu toate acestea, cei aflaţi pe front şi care luptau pentru apărarea celor aflaţi acasă, nu s-au bucurat de prea mare înţelegere din partea acestora. Dimpotrivă, mulţi soldaţi care plecau acasă în permisie, aveau de suportat cu amărăciune criticile rudelor lor, care trăiau cu impresia că e mai bine pe front decât acasă.

Războiul – înfricoşător, dar frumos, totodată?

Războiul a fost înfricoşător, dar frumos, totodată. A fost înfricoşător. Am în minte şi azi pozele cu imaginile celor morţi şi răniţi, cu sate şi oraşe distruse, cu femei, bărbaţi şi copii fugind din calea urgiei. A fost cumplit, când locurile noastre natale au devenit câmp de bătălie şi toţi cei dragi au trebuit să-şi părăsească avuţia şi căminul, noi neputând să-i ajutăm. Era zguduitor, când pierdeam câte un bun camarad, un viteaz, pe care nici nu-l puteam îngropa, ci trebuia să-l lăsăm în urmă sau, dacă puteam să-l îngropăm, trompeta îi cânta la mormânt „Morgenrot”.

Dar a fost şi frumos. A fost înălţător să vezi cum omul, oricât de neînsemnat ar fi fost, nu putea decât să-şi îndeplinească datoria faţă de comunitate, lăsând deoparte toate idealurile lui personale. Am avut norocul să fiu înrolat în cavalerie şi ştiu că la noi a fost altfel ca la celelalte arme. La noi domnea o camaraderie ieşită din comun. Am trăit clipe frumoase şi senine, care ne-au ajutat să depăşim greutăţile.

Albert Klingenspohr
 Hansotto Drotloff

Traducerea în limba română a studiului și anexelor de Monica Buşoiu

Arhiva Heimatgemeinschaft Mediasch e.V.
Arhiva Heimatgemeinschaft Mediasch e.V.

Senatorul . Dr. Wilhelm Binder

Studiu publicat în volumul 1918 – 2018 Mediașul și Marea Unire. Studii, este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României prin Forumul Democrat al Germanilor din România, Forumului Democrat al Germanilor din Mediaș, Asociației Istoricilor din Mediaș, Colegiul Tehnic “Mediensis” Mediaș, Liceul Teoretic “Stephan Ludwig Roth” Mediaș și Primăriei Municipiului Mediaș.

1918
1918 – 2018 Mediașul și Marea Unire. Studii – Mediaș: Crisserv, 2018.

Pentru cei interesați, volumul îl găsiți la Biblioteca Municipală “Stephan Ludwig Roth” Mediaș.

Fotografiile provin din arhiva Heimatgemeinschaft Mediasch e.V. şi nu pot fi folosite fără acordul acesteia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s