ARC PESTE TIMP – Nunta de aur a medieșenilor anului 2017

mamasitata
Nu ştiu cui, unde şi când i s-a înfiripat această genială idee, de a da atenţia cuvenită cuplurilor care au împlinit vârsta de 50 de ani de căsnicie, de a sărbători perechile ce, prin strădania şi cumsecădenia lor au ajuns la această etapă a vieţii , etapă onorabilă , respectată şi respectabilă, de la momentul unirii lor prin căsătorie. Da, nu ştiu, dar, cu certitudine ştiu că acei ,, ei şi ele”, acei tineri şi tinere care, în urmă cu o jumătate de secol, cuprinşi de febra iubirii lor năvalnice, şi-au construit o instituţie, cea mai nobilă instituţie de pe planetă. numită ,, căsătorie”, care s-a adâncit peste ani şi ani, ajungând, iată, la aniversarea nunţii de aur. Şi mai ştiu ceva extrem de concret, de binevenit şi de admirat de toate generaţiile ce traversează aceste clipe, anume că şi autorităţile medieşene au adoptat cu aplomb această idee pusă în practică şi de alte colectivităţi din ţara noastră. Vezi bine, informaţiile din ultimii ani, circulă cu viteza gândului, iar această iniţiativă bună, frumoasă şi sănătoasă a intrat cu brio şi în preocuparea oficialităţilor municipiului nostru.
Trebuie spus că noi, cei invitaţi, eram a doua serie de „ absolvenţi”ai unei jumătăţi de secol de la căsătorie din anul 2017”, prima grupă fiind sărbătorită în prima parte a anului respectiv, după cum am aflat de la mesagera care ne-a adus invitaţia, doamna Camelia Brezae, venită să ne înmâneze invitaţia împreună cu un coleg

Acesta e şi motivul pentru care, în ziua de 9 noiembrie 2017, la ora 14, perechi de bărbaţi şi femei, cu faţa luminată şi plini de voie bună, pătrundeau în curtea ,,Restaurantului Nois- evenimente festive”, un frumos local amenajat şi modernizat, în clădirea fostei cantine a fostei celebre Fabrici de geamuri. Localul acesta pare destinat unor manifestări de acest gen, întrucât în faţa intrării, unde-s locurile de parcare a maşinilor, tronează o statuie, înfăţişând o frumuseţe feminină, inspirată cu certitudine din antichitatea greacă, judecând după motivele încrustate pe veşmintele cu care este acoperit maiestuosul trup. Ar putea fi vorba chiar de  Afrodita, zeiţa frumuseţii, flancată la intrarea în local, de două statuiete, reprezentând  două cupluri de tineri îmbrăţişaţi într-un puternic, pasional şi etern sentiment al dragostei. Am pătruns cu firească emoţie, în salonul de primire, în ,, antechambre”, cum  ar spune francezul, dimpreună cu alte şi alte cupluri, invitate ca şi noi.la măreţul evenmiment. Cu toţii eram chemaţi să recapitulăm, ( aveam să aflăm ceva mai încolo), fericita întâmplare petrecută cu exact 50 de ani în urmă, când am cunoscut mirajul căsătoriei. În holul respectiv, ne-am bucurat de unele momente inedite, şi cu atât mai mult neaşteptate: o tânără drăguţă, extrem de binevoitoare, înveştmântată cu deosebită eleganţă, ne-a întâmpinat cu câte un buchet de flori, pe care îl păstrăm cu mult drag, după ce ne-a certificat prezenţa, bifându-ne numele pe lista invitaţilor, ne-a invitat să servim câte un pahar de şampanie.de pe masa plină ochi cu această minunată licoare, obişnuită în astfel de prilejuri. Ulterior, după mai multe întrevederi şi discuţii, ne-am dat seama că domnişoara de la intrare, ce a făcut oficiul de primire, era fiica unui fost elev de-al nostru, când am funcţionat, eu şi soţia, ca profesori la Şcoala generală din Comuna Dârlos, chiar în urmă cu o jumătate de veac.

Sigur, începutul întâlnirii noastre de suflet, părea promiţător şi, după derularea evenimentului în totalitatea lui, ne-am gândit la un lucru ce avea să devină certitudine: administraţia locală, în frunte cu edilul şef, nimeni altul decât primarul Gheorghe Roman, au avut această iniţiativă şi au realizat o  acţiune frumoasă, temeinică, de răsunet, o manifestare de povestit nepoţilor. Cu urcarea scărilor şi ajungerea  în marele salon al desfăşurării acestei nunţi, fireşte inedite, aveam să ne mai convingem încă o dată, că întreaga agapă urma o desfăşurare şnur, într-un mod perfect. De bună seamă, autorul principal al acestei manifestări de suflet, aşa cum afirmam mai înainte, nu putea fi altul decât primarul municipiului Mediaş, domnul Gheorghe Roman care, cu aplomb şi măiestrie, şi-a constituit o echipă, pe care şi-a instruit-o, o echipă extrem de binevoitoare, de serviabilă, de comunicativă, de promptă, contribuind din plin la crearea unei atmosfere calde, de profundă respiraţie sărbătorească. Tot respectul nostru al tuturor al „ mireselor şi al mirilor” pentru aceste tinere pe care, cu mare plăcere le şi nominalizăm : Gina Toma ( persoana de la salonul de primire), Antonela Sofia Barbu, Camelia Brezae, ş.a. Pe tot cuprinsul serii, aceste minunate fete, s-au întrecut pe sine în a –i face pe doamnele şi domnii sărbătoriţi, să retrăiască cu emoţie şi bucurie firească, frumoasele clipe din urmă cu 50 de ani.Grupul de fete amintit, dar şi alte persoane, aflate în anturajul domnului primar, nu şi-au drămuit eforturile în a-i bine dispune pe participanţi la nunta de aur a medieşenilor anului 2017. Cu toţii au lucrat cu asupra de măsură de la început şi până la sfârşit, dându-şi obolul lor, la buna desfăşurare a evenimentului,, nunţial”.
După cum mai aminteam la început, în holul de intrare, transformat adhoc în salon de primire, se făcea prezenţa şi se servea câte un pahar de şampanie. Unele perechi îşi încercau energia bahică pe loc, dând pe gât paharele luate de pe masă, alţii, mai cumpătaţi, mai temperaţi, afişând, oarecum, o gestică mai manierată, mai nobilă, şi-au purtat paharele în mâini până la locurile ce le-au fost repartizate.
La ora stabilită, aceasta fiind ora 14, toate cele 37 de cupluri şi-au ocupat locurile la cele 12  mese, la fiecare masă aşezându-se câte şase cupluri. De prisos să mai spun că fiecare pereche era condusă la masa destinată de către tinerele amintite. Dispunerea la mese s-a efectuat în mod alfabetic şi, dacă numele nostru are ca iniţială litera „ B’’, fiind şi aici, ca peste tot pe unde viaţa mi-a purtat paşii, la început de „catalog”,  normal că am nimerit la una din primele mese, foarte aproape de scările unde se făcea accesul. Mesele, de mărime acceptabilă, erau de formă  hexagonală, astfel că pe fiecare latură încăpea, destul de lejer, câte o pereche. Locurile unde ne-am aşezat, prin oblăduirea organizatorilor, aveau pe masă în dreptul fiecărei laturi un cartonaş pe care era menţionat, cu litere caligrafice numele familiei respective. Astfel, pe masa noastră am găsit cartonaşul cu inscripţia : „ FAMILIA GHEORGHE ŞI ELISABETA BUŞOIU”. Împreună cu noi mai erau : la dreapta mea  familia Bolchiş, iar la stânga soţiei familia Bujeniţă. În faţa mea se găsea familia Călbureanu, fost lucrător la Întreprinderea „ Automecanica”. Pe celelalte două familii, din păcate, nu le mai ştiu numele.

La momentul oportun, când toate locurile au fost ocupate, pe un fond  melodios şi îmbietor şi cu reflexe de lumini, ca într-un foarte feeric basm, şi-a făcut apariţia domnul Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaş, însoţit de domnişoara viceprimar Thelmann, fiica fostului edil al localităţii noastre, decedat la o vârstă destul de tânără, dar şi cu alte persoane din conducerea administraţiei locale. După ce mesenii s-au încălzit cu câte o „ tărie”, şi-a intrat în rol moderatoarea întregii seri, Antonela Barbu care, după ce ne-a adresat un cuvânt de bun venit, ne-a  rugat să ne deplasăm in corpore pe ringul de dans, „ mirii” de-o parte şi „ miresele” de cealaltă parte, cu un culoar între cele două grupuri. Operaţia aceasta fiind îndeplinită, Antonela l-a invitat pe domnul primar să oficieze un simbolic ceremonial al unei nunţi, protagoniştii fiind noi, cele 37 de perechi. În cvasitotalitatea lor, bărbaţii aveau ninsoare în plete, ca şi mai multe dintre doamne, iar o parte din bărbaţi  având capetele pleşuve. De precizat că multe dintre doamne, sigur prin  noile metode de cosmetizare, dereticare şi aranjare a coafurilor, arătau erau ca scoase din cutie, se-nţelege cum le stă frumos „ mireselor” dintotdeauna.

A fost punctul culminant al manifestării când, edilul şef  al Mediaşului, şi dânsul vizibil emoţionat de încărcătura momentului, a rostit formula arhicunoscută de întreaga populaţie românească. Adresarea era făcută, de bună seamă, la plural. Nici nu se putea altfel: „ Domnilor, de bună voie şi nesiliţi de nimeni luaţi în căsătorie pe „ domnişoarele de faţă ?”. A răsunat sala când cele 37 de guri au strigat în cor: DAAA ! Apoi, „Domnişoarelor”, de bună voie şi nesilite de nimeni, luaţi în căsătorie pe aceşti domni” ? Şi doamnele, cu glasurile lor mai cristaline, au răspuns la fel de puternic: DAAA! Strigate apoi în ordine alfabetică,  toate perechile, „ proaspăt căsătorite”, s-au  prezentat în faţa domnului primar, în calitate de ofiţer al stării civile, unde au fost felicitate pentru statornicia şi durabilitatea căsătoriei lor împlinită cu o jumătate de secol în urmă. Totodată li s-a înmânat câte o diplomă, având acelaşi înscris dar, fireşte, cu numele şi prenumele respective. Diploma ce ni s-a înmânat nouă avea următorul text: „ SE  ACORDĂ  SOŢILOR  BUŞOIU GHEORGHE ŞI ELISABETA CU PRILEJUL NUNŢII DE AUR- 50 DE ANI DE CASATORIE”.

Depăşind şi acest moment deosebit  de sensibil şi de emoţionant, în acordurile unei muzici melodioase, molcome şi, desigur, în deplină concordanţă cu vârsta „ nuntaşilor”, am fost invitaţi să mergem la locurile noastre unde va fi servită masa., lucru care s-a şi întâmplat, băieţii şi fetele, angajaţi ai restaurantului, în şir indian, purtând pe braţe  diferitele feluri-feluri de bunătăţi, distribuindu-le „ nuntaşilor”, aşezaţi la cele 12 mese din salonul localului.  Doi tineri, o fată şi un băiat, cu voci foarte curate şi puternice, dublau înregistrările unor melodii mai vechi, ca de pe timpul nostru sau mai noi, înregistrări aflate pe aparatele conectate la reţeaua electrică. Clipe de mare intensitate au fost când, după ce  sărbătoriţii s-au înfruptat dintr-un meniu foarte divers şi deosebit de apetisant., tot pe ritmurile muzicii, pe un cărucior special, a fost adus un tort imens, în tort fiind înfipte câteva artificii care, aprinse, au durat câteva secunde până ce s-au epuizat. Într-o exuberanţă generală, fiecărei perechi i s-a repartizat din delicioasa prăjitură, după care, mai multe perechi, şi-au făcut apariţia pe ringul de dans, acolo unde nu cu mult timp înainte s-au adresat de către domnul primar felicitările şi diplomele. De altfel, potrivit şi proverbului „ sunt greu bătrânii de pornit, dar de-i porneşti …

Mai spre final, şi-a intrat în rol televiziunea locală,  NOVA TV., prin persoana Adei Gheorghe care,  întotdeauna, la astfel de evenimente importante, este prezentă, a venit şi de astă dată să imortalizeze câteva gânduri ale celor sărbătoriţi, printre care ne-am aflat şi noi doi, eu şi consoarta mea. Una din întrebările tabu, ce se adresează în astfel de situaţii este aceasta:  care este „ misterul sau miracolul” prin care aţi ajuns la cifra  de 50 de ani de la căsătorie? Răspunsul la această întrebare poate avea două conotaţii astfel că unii răspund că nu e vorba de nici un „ mister”, că e vorba doar de o bună înţelegere şi de încredere reciprocă etc., alţii spun misterul despre care se exprimă curioşii, poartă haina unei bune înţelegeri şi a respectului reciproc, ceea ce, în ultimă instanţă înseamnă, evident, acelaşi lucru. La întrebările reporteriţei Ada, soţia mea a făcut, în câteva cuvinte, încărcate de profundă emoţie, cuvinte pornite din străfundul sufletului, o extrem de succintă trecere în revistă a momentelor minunate ale studenţiei noastre, când ne-am cunoscut şi a unor importante repere din tumultoasa noastră tinereţe, cu referire şi la momentele existenţiale de mai târziu până în zilele noastre.
Fireşte, nu puteam recurge la aceleaşi expresii, astfel că,  pe moment, m-am gândit la ceva mai prozaic,  la ceva mai apropiat de frumoasele clipe la care, spre norocul nostru, prin bunăvoinţa tatălui ceresc, eram aici prezenţi. La întrebarea Adei, ce era în aceeaşi manieră, deci : vă rog să spuneţi care este „ miracolul …?Am răspuns că, întrucâtva, timpul acesta de o jumătate de secol, petrecut împreună de cuplurile prezente se aseamănă cu un meniu gastronomic, dar în ce sens ? Diversele  şi apetisantele feluri de mâncare, ce au gâdilat papilele noastre  gustative au fost lăudate la unison de participanţi şi asta pentru  că chefii ( bucătarii n.n.) au folosit ingredientele specifice şi necesare pentru aceasta. Deci şi o căsătorie, trebuie să se bazeze din plin pe o iubire puternică, căreia i se adaugă minunatele „ ingrediente”, precum : înţelegerea, încrederea reciprocă, la care se mai pune şi toleranţa. De bună seamă, sentimentul iubirii este „ ingredientul”  de bază, celelalte derivând din acest sentiment. Prin urmare, la noi, şi cu siguranţă şi la toţi „ colegii” noştri din acea seară memorabilă, principiul „ o iubire dintotdeauna şi pentru totdeauna” a fost prezent în toată convieţuirea noastră, pe întreaga perioadă din vremea căsătoriei. Aş vrea să mai adaug un amănunt, nu lipsit de importanţă: reporteriţa Ada a ales pentru interviuri un fundal, având  impregnat pe el o poartă, aidoma unui toc de uşă cu doi stâlpi laterali, terminându-se în partea de deasupra cu o boltă, un arc de semicerc.  Era acesta un simbol, era ca şi când am fi apărut dintr-o casă, casa îndelungii noastre convieţuiri. Asta a fost, de altfel, şi poziţia ideală pentru fotograful care, şi el era prezent, spre a imortaliza momentul interviului, iar pozele efectuate , au fost nişte fotografii color, de pus în ramă, fotografii ce vor fi păstrate cu sfinţenie.
După epuizarea fazei convorbirilor şi a pozării, ne-am ocupat locurile la mesele noastre, dar muzica, şi cea orchestrală, şi şi cea vocală a celor doi tineri nu ne-a prea  lăsat să  ne tragem sufletul, dându-ne ghes să  ne  deplasăm  pe ringul de dans, unde printre alte melodii, s-a executat şi cântecul cu mare priză la public şi care suna în felul următor: „ Cine s-a născut în luna… Hai sus, hai sus, hai sus, Şi bea paharul până la fund, Stai jos, stai jos, stai jos…Îţi mulţumim frumos”.

În timpul derulării celebrului cântec din această zonă, ajungându-se la epuizarea lunilor, deci a anului,  am tras cu coada ochiului şi am observat că multe cupluri  se pregăteau de plecare, fapt ce ne-a făcut, pe mine şi pe soţia mea să ne gândim că ar cam trebui să facem acelaşi lucru, astfel că, după nici zece minute eram pregătiţi să purcedem spre ieşire, dar ce să vezi ? Coborând scările localului şi ştiind că la acest eveniment Primăria locală, prin bunăvoinţa domnului primar oferă şi o suma de bani, am aflat de la cineva cu stupoare că plicurile cu bani au fost aduse la mese şi înmânate sărbătoriţilor. Atunci am venit noi de- acasă : s-a petrecut acest lucru când noi eram la interviu.Nu pot afirma că nu ne-am supărat, că am fost lăsaţi pe dinafară. Pe moment ne-am gândit ce –ţi sunt şi oamenii!  Să nu fie nimeni dispus, la masa noastră, unde erau, nu-i aşa zece persoane să ne spună ce s-a întâmplat în lipsa noastră ? Respectiva neplăcere s-a amplificat, ajungându-se şi la urechile edilului şef, domnul Gheorghe Roman. Nu se mai putea remedia situaţia în acea seară  pentru că persoana care a distribuit plicurile plecase acasă, aşa că, cu scuzele de rigoare, s-a hotărât să merg eu ziua următoare la sectorul respectiv, aparţinând primăriei, de unde voi ridica plicul cu suma de bani repartizată., lucru ce s-a şi realizat în ziua următoare.
Aceasta a fost una din sincopele survenite în impecabila seară a zilei de 9 noiembrie 2o17, dar nu singura, fiindcă ne-am mai „ împiedicat” de două mici incidente care, nici vorbă că ne-au  întristat., dimpotrivă, ne-au amuzat teribil, gândindu-ne cât de mici pot fi unii oameni în comportamentul lor, în unele împrejurări..Dar despre ce este vorba ? Eu nu pot sta la aceeaşi masă cu cineva  şi să nu schimb o vorbă, astfel că am vrut să intru în discuţie cu vecinul meu, cu numele de Bolchiş şi i-am spus că eu îl cunosc de la unele şedinţe organizate la nivelul municipalităţii cu şefi ai instituţiilor din localittate. Acesta, vecin cu mine de masă, în loc să –mi spună că el nu a fost membru al PCR, mi-a răspuns că lui nu i-a plăcut niciodată minciuna. I-am povestit nevesti-mi acest incident şi ce credeţi că-mi spune ea ? :
– Păi, stăi să vezi ce-am păţit eu !
– Ce-ai mai păţit şi tu ?
– Acelaşi lucru ca şi tine. Intenţionând să „dezgheţ” cât de cât atmosfera şi să nu stăm ca nişte muţi, la un moment, când muzica era cam cu mulţi decibeli, m-am adresat vecinei din stânga mea, spunându-i că melodiile interpretate sunt ele frumoase, dar unele sunt cam stridente şi ne supără la urechi, încât nu se mai poate înţelege om cu persoană.Ei bine, vecina mea îmi răspunde în felul următor, parcă certându-mă cum de am îndrăznit s-o abordez cu această afirmaţie. Doamna–mi spune:
-Cui nu-i place să stea acasă…
Pe drumul de întoarcere spre casă, după ce s-a încheiat minunatul nostru ospăţ,  cu marea mea iubire la braţ şi-ntr-o atmosferă  răcoroasă, dar plăcută, degajată de o toamnă târzie, discutam despre cele întâmplate, fiind ambii soţi pe aceeaşi lungime de undă că a fost unul din cele mai interesante momente ale vieţii noastre, un moment sortit, cu siguranţă, neuitării.

Prof. Gheorghe Buşoiu

Articole semnate Gheorghe Bușoiu, găsiți aici : https://andreeabooks.wordpress.com/scriitori-medieseni-2/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s