“MÂNGÂIERE” Ionel i. Călbureanu

Şi iar te-aştept ca alte ori Privind cum totdeauna, Peste întinderi fără nori Suavă iese luna. Şi cu o mână din înalt Îmi vindecă urâtul, Apoi cu braţul celălalt Îmi înconjoară gâtul. Şi cum mă lasă dus de dor Cu roua ei pe gene, Într-un cuprins răscolitor De vreri nepământene. Sărmani, cu suflete de prinţi…