Istorii locale: Povestea „Piticului din Turn”

 

 

Nu cred că ar trebui să existe medieșean care să nu-l recunoască pe „Piticul din Turn”. Dar, din păcate, există. Și, poate, prea mulți. Ca să-i cunoaștem povestea de la început, ar trebui să ne întoarcem doar cam 300 și ceva de ani în trecut, să ajungem la nașterea acestui „Pitic”, atât de emblematic pentru orașul Mediaș.

Statuia a fost confecționată din lemn de stejar de către un sculptor necunoscut și reprezenta un bărbat în mărime naturală. A fost așezat în nișa din colțul sudic al Turnului Trompeților, iar asta se întâmpla în a doua jumătate a secolul al XVII-lea. De atunci, toată lumea l-a cunoscut sub numele de Turepitz, adică Petre din Turn, dar  pentru că unul dintre brațele sale mobile era legat de mecanismul ceasului, anunțând fiecare oră prin sunet de clopot, lumea l-a poreclit „Omulețul Orelor”.

Și astfel, Petre a devenit parte a acestui frumos oraș din Transilvania. L-a vegheat din înălțimea turnului vreme îndelungată, bătut de ploi și vânturi, înghețat de ger sau ars de soare, dar nu a renunțat. A stat de strajă până în anul 1927, când turnul a fost reparat, iar el, obosit, a fost coborât din colțul lui, cu riduri și răni adânci care-i brăzdau tot corpul. Mâna dreaptă și-o pierduse demult, probabil într-o bătălie pentru apărarea orașului, unul dintre ochi la fel, trupul însuși îi era frânt, dar fruntea sa era semeață ca în prima zi. Încă mai păstra mândria strămoșilor care l-au așezat acolo sus și i-au încredințat misiunea de a ocroti orașul.

De atunci, se odihnește la muzeul orașului și îi primește pe toți care au curiozitatea să-l vadă și să-i asculte poveștile trăite de el în lunga viață de pe zidurile cetății.

Locul său din turn a fost luat de Roland, statuia unui cavaler medieval cu spadă, un simbol al protecționismului și al libertății, întâlnit frecvent în orașe din spațiul german. Dar acesta nu a rezistat la fel de mult ca Petre. A fost coborât și așezat în Biserica Sfânta Margareta pentru a face  loc, din nou, îndrăgitului Turepitz. Dar de această dată unuia mai tânăr.

Era în anul 1982, când preotul din Ighiș, Rolf Kartmann îi propune renumitului sculptor Kurtfritz Handel să-l reconstruiască pe vechiul Turepitz. Munca celor doi a dat rezultate care s-au transformat în mica statuie pe care o vedem de fiecare dată când ridicăm ochii și privim orologiul din turn.

Piticul din Turn / Petre din Turn / Turepitz va fi acolo, atâta timp cât noi vom avea grijă de el.

Statuia Turnului în date istorice:

  • Prima statuie din nișa colțului sudic al Turnului Trompeților a fost amplasată la sfârșitul secolului al XVII-lea, fiind legată de mecanismul ceasului. Unul dintre brațele sale era mobil, iar cu ajutorul unei tije metalice activa clopotul ceasornicului. Nu se cunoaște nici sculptorul care a realizat-o și nici anul exact. În scobitura din spatele statui se mai păstrează trei cifre care reprezintă anul. Primele două sunt 1 și 6, iar a treia pare a fi un 9. Ultima, datorită degradării lipsește. Astfel, ar rezulta un posibil an din ultimul deceniu al secolului XVII, (169_?). Cu ocazia reparațiilor efectuate la Turnul Trompeților în cursul anului 1927, când au fost întărite primele niveluri cu centuri de beton pentru consolidare, fiind binecunoscută înclinația sa accentuată, statuia lui Turepitz a fost demontată și depusă în expozițiile Muzeului Alt-Mediasch (Mediașul Vechi), care avea sediul în clădirea vechii primării a Mediașului, lângă scara acoperită. Astăzi se regăsește în patrimoniul Muzeului Municipal Mediaș.
  • Cea de-a doua statuie reprezenta imaginea unui cavaler medieval, Roland, îmbrăcat în armură completă, sprijinindu-se pe spadă. Această statuie a fost demontată din turn în anul 1982 și amplasată în micul muzeu al Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta. Aceste tipuri de statui sunt foarte des întâlnite în numeroase orașe germane, dar și în alte state europene, încă din secolul XII. Ele sunt strâns legate de imaginea lui Roland sau Orlando, un cavaler și comandant militar din timpul lui Carol cel Mare, care a trăit în secolul al VIII-lea. Cultul acestuia s-a răspândit ulterior, iar statuile dedicate lui erau legate de simbolizarea protecționismului sau a privilegiilor deținute de orașele respective, iar mai târziu chiar de reprezentarea figurativă a împăratului.
  • Statuia actuală, cea de-a treia, a fost realizată în anul 1982 de către sculptorul Kurtfritz Handel, la inițiativa și cu sprijinul financiar al preotului evanghelic din Ighișul Nou, Rolf Kartmann. Sculptorul a realizat-o sub formă de copie fidelă după primul Turepitz, tot din lemn de stejar, păstrând toate aspectele originale care mai puteau fi identificate. Trunchiul este dintr-o singură bucată de lemn, brațele mobile, unul atașat din nou de mecanismul ceasului, nasturii hainei și ochii îmbinați cu ajutorul cuielor, iar pe cap i s-a așezat o pălărie de metal.
  • În anul 2015, cu ocazia unei noi reparații a Turnului Trompeților, la inițiativa preotului Gerhard Servatius-Depner, statuia cea nouă a lui Turepitz beneficiază de ample lucrări de restaurare realizate în laboratoarele Universității Lucian Blaga din Sibiu, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal Sibiu.

Un scurt articol al gazetei Mediascher Zeitung, din 20 August 1927, menționa:

La 17 august 1927 a fost coborât din locul lui. Acolo, în colțul Turnului trompeților, în apropierea ceasului, a stat începând din 16_0 (în scobitura din spatele statuii se mai păstrează trei cifre care reprezintă anul. Primele două sunt 1 și 6, iar a treia pare a fi un 9. Ultima, datorită degradării lipsește. Astfel, ar rezulta un posibil an din ultimul deceniu al secolului XVII, 169_?), a privit mersul lumii și al Mediașului trezind cu brațul său puternic mecanismul ceasului spre bătăi sonore. A cunoscut generațiile familiilor Hannenheim, Heydendorff, Clausenburger. L-a văzut pe cronicarul Hutter, pe ultimele trunchiuri de stejar de pe Dealul Eckardtsberg. A văzut strălucirea și necazurile poporului nostru. Au trecut pe lângă el, ca o piesă de teatru pe scena istoriei din acest colț zbuciumat al Europei.

Trupul lui trecător era din lemn de stejar. Sculptorul lui este necunoscut. Partea din spate a capului și tot spatele sunt scobite. Pe spate este trecut anul nașterii sale: 16_0. A fost sculptat dintr-o bucată. Brațele și cei 5 nasturi ai hainei sunt bucați distincte prinse de trup. Vântul și vremea l-au afectat mult pe omulețul sus-pus. Partea dreaptă este deteriorată. Un braț lipsește, un ochi de asemenea, precum și ultimul nasture de la haină. Așa cum stă culcat în curtea parohiei lângă zidul cetății, e un aspect al jalei. Riduri adânci pe față și pe trup. Acum, după mai bine de 300 de ani de viață la datorie, ajunge la căminul de bătrâni din Alt-Mediasch. Locul tatălui este luat de fiu pe postul de paznic al turnului. Oare o să trăiască și o să slujească la fel de mult și onorabil ca tatăl său? Ce fel de vremuri o să vadă? Ne plecăm în fața celui Bătrân și îl salutăm pe cel Tânăr, plini de speranță. (după Drotloff, Schuster 2009, p. 76-77. Traducere: Monica Veress-Vaczi)

Viorel Ștefu

(cu mulțumiri pentru sprijinul oferit de către Hansotto Drotloff)

Surse foto:
Arhiva personală Rolf Kartmann (preot)
Arhiva personală Rareș Colțatu (restaurator)
Arhiva personală Hans Gross

Bibliografie:
Eugenia Greceanu – „Monumente medievale din Mediaş”, Bucureşti, 1968.
Hansotto Drotloff, Günter E. Schuster – „Mediasch. Ein historischer Streifzug durch die siebenbürgisch-sächsische Stadt an der Kokel”, Sibiu, 2009.
Ştefan Ionescu – „Mediaş. Monumente medievale”, Sibiu, f.a.

https://www.evang.ro/nachricht/artikel/facelifting-fuer-den-turre-pitz/

https://www.hermannstaedter.ro/2015/12/turrepitz-steht-wieder-da/

https://www.siebenbuerger.de/zeitung/artikel/kultur/8964-laudatio-auf-den-kulturpreistraeger.html

https://www.siebenbuerger.de/zeitung/artikel/kultur/16244-turepitz-steht-wieder-am-tramiterturm.html

http://www.kleinschelken.de/wp-content/uploads/Kleine-Schritte-Mediasch-November-2015.pdf

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s