Istorii locale: MEDIAȘUL secolelor XVI și XVII, văzut prin ochii unor călători străini

Citim și astăzi cu mare plăcere jurnale de călătorie care ne prezintă și ne înfățișează locuri uimitoare, peisaje de vis și multe altele, iar imaginația noastră prinde aripi, zburând prin exotismul acestora. Acum totul este doar la un „click” distanță, iar imaginile însoțesc cuvintele. Oare cum arătau în trecut astfel de „jurnale” sau descrieri? Și, mai ales, cum percem noi expunerile unor călători care au povestit în urmă cu secole chiar despre locurile în care trăim noi. Fără să cunoaștem detalii ale istoriei Mediașului, este dificil să ne imaginăm orașul nostru în trecutul îndepărtat, în trecutul în care cetatea avea un rol esențial în viața locuitorilor, când zidurile sale de apărare făceau diferența dintre viață și moarte, în trecutul în care „casele vechi” și „monumetele” de azi însemnau PREZENTUL.

De-a lungul timpului, numeroși „călători” au trecut porțile cetății Mediaș și au lăsat în urmă descrieri ale acestuia, așa cum l-au văzut ei. Unele dintre ele sunt mai detaliate, sau realiste, altele sunt mai sumare, unele sunt subiective, iar altele ni se par, cu un ochi critic, chiar fanteziste. Motivele ar fi lesne de înțeles. Unii au scris din amintire, la multă vreme după ce au vizitat orașul, iar alții nici măcar n-au pus piciorul pe acest pământ, ci l-au pomenit doar după scrierile altora.

Unul dintre primii autori care lasă în urma sa o scurtă descriere a Mediașului este Tranquillo Andronico (Andreis) (1490 – 1571)[1].  Acesta s-a născut în anul 1490 la Trogir (astăzi oraș în Croația) și s-a aflat în Transilvania în anii 1532  și 1534. A fost un apropiat al aventurierului venețian Aloisio Gritti, ocupând chiar funcția de secretar al acestuia.  În anul 1534 ajunge și la Mediaș, iar descrierea sa este următoarea:

Orașul este puțin întins […] înconjurat pretutindeni cu un zid de o grosime de un picior și jumătate, dar foarte slab, având din loc în loc câteva turnuri rare, și doar dinspre partea pe unde ar putea fi mai ușor atacat; în mijloc are o cetățuie pe un loc puțin mai ridicat, destul de bine întărită cu un șanț, zid, turnuri și dominând orașul din toate părțile.”[2]

Un alt „călător” care ajunge la Mediaș este  italianul Giovan Andrea Gromo (1518 – după 1567)[3]. Născut la Bergamo, acesta a fost militar de carieră, iar în a doua jumătate a secolului al XVI-lea s-a aflat în slujba Principelui Ioan Sigismund Zápolya. În urma sa a rămas o descriere amplă a Transilvaniei, scrisă de Gromo (dar inspirată și după alte lucrări ale vremii) în perioada 1564-1567.

Descrierea sa asupra Mediașului o regăsim extrem de realistă, mai ales coroborată cu alte informații istorice:

„[De la Sighișioara…vreo 30 de mile spre sud….] …. se ajunge la orașul săsesc Mediaș. Oraș mare fără a fi vechi și așezat la poalele unui deal, de care e dominat la răsărit. Din cele două părți, nord și vest, e înconjurat de râul Târnava, sporit de apele Târnavei amintite mai sus și de multe alte pâraie, încât nu poate fi trecut cu piciorul. Iar în partea dinspre sud sunt mai multe mlaștini. Acest oraș este în mare decădere și slab populat, cu toate că acolo se face un comerț foarte viu cu diferite pânzeturi, atât de cânepă cât și de in, care se vând pe prețuri foarte mici. Casele sunt clădite în cea mai mare parte din piatră și foarte frumoase, dar sunt multe și din lemn. Ulițele sunt podite în parte cu bârne de lemn și grozav de noroioase; și într-un cuvânt acesta mi se pare cel mai trist oraș din toată țara. (…)”[4]

Din secolul al XVII-lea se păstrează mențiunea scriitorului german Eberhard Werner Happel (1647-1690)[5], născut la Kirchayn, și care s-a făcut remarcat îndeosebi datorită romanelor sale. Cu toate că nu a vizitat niciodată Transilvania, Moldova sau Țara Românească, într-o lucrare cu caracter istoric („Beschreibung von der Turkey”, tipărită la Hamburg în anul 1688), preia numeroase texte și descrieri ale unor autori italieni, germani și locali despre diferite evenimente, locuri și orașe din aceste provincii.

Astfel, în lucrarea sa, orașul Mediaș este descris succint și fără detalii mai interesante:

Cel de al patrulea oraș este Mediaș, așezat chiar în mijlocul Transilvaniei, în cel mai bun loc din țară. Nu este mare dar este bine întărit. Îndeosebi este bine păzită o biserică așezată pe un munte, căci acești oameni le întăresc așa cum ne întărim noi castelele.”[6]

Tot din secolul al XVII-lea datează și mențiunile scriitorului turc Evlia Celebi (1611 – cca. 1684)[7]Acesta s-a născut la Istanbul, iar numele său adevărat ar fi fost Mehemed Derviș Zîlli. S-a remarcat prin scrierile sale istorice și geografice, fiind unul dintre cei mai prolifici călători turci, care a străbătut timp de aproape patru decenii teritoriile aflate în componența Imperiului Otoman, dar și numeroase regiuni și țări învecinate. A cutreierat Europa timp de aproximativ trei ani, de la est la vest, iar în Țările Române a fost prezent în mai multe rânduri. Toate scrierile sale despre aceste peregrinări sunt cuprinse în cele zece volume care compun impresionanta lucrare Seyahatname (Cartea de Călătorii), publicată foarte târziu la Istanbul, în perioada 1896-1938.

Descrierea orașului Mediaș datează din anul 1661, când Celebi s-a aflat în Transilvania pentru mai mult timp. Cu toate că a fost prezent în persoană aici, unele mențiuni și informații ni se par oarecum contradictorii (ca și cum ar prezenta un alt oraș sau altă cetate), nefiind exclus ca unele să fie chiar mici confuzii ale autorului turc:

„Pornind de acolo (Cetatea de Baltă, n.a.), am ajuns în patru ceasuri, pe malul râului Târnava. Locul acesta fiind foarte frumos, plin de flori și acoperit cu verdeață și grădini și vii, am poposit aici într-o luncă[8].

 […]

Fiind așezată între cetăți și văi și dealuri, pe un șes întins, pe vârful unui deal ascuțit, este o întăritură puternică și o cetate foarte rezistentă, zidită din piatră cubică și având multe bastioane[9]. Nu are târg și nici bazar. Se găsesc biserici multe și case frumoase, acoperite cu șindrilă. Nu are decât o poartă, ce dă spre miazăzi, dar e o poartă dublă de fier, cu strajă permanentă. Nu-i înconjurat cu șanț pentru că, fiind așezat în vârful unui deal înalt, nu este loc pentru șanț. Are o mie de soldați.

[…]

Orașul e mare, fiind așezat pe malul râului Saz Patak și are în total zece mii de palate trainice (sic!) și case acoperite cu olane de diferite culori și cu șindrilă. Mai sunt unsprezece mănăstiri, cu turnuri înalte pentru clopote, clădite fiecare de către un crai. Toate au cupole învelite cu cositor alb. Se mai află tot felul de încăperi, case pentru ospățuri și locuințe frumoase pentru musafiri. Mai sunt hanuri, o baie, clădiri în formă de mănăstiri și case preoțești pentru învățătură. Târgul și bazarul sunt construite foarte frumos și după regulă. Are o piață așa de ordonată, că nu se poate descrie. și aici, negoțul îl fac fetele și femeile. Se găsesc mărfuri prețioase din toate țările […]. De aceea toți locuitorii de aici sunt negustori și oameni de afaceri foarte bogați[10].

[…]

Orașul acestei cetăți, Mediaș are două porți: una spre miazănoapte, alta spre miazăzi. În mijlocul orașului se află stâlpii de execuție și o spânzurătoare, încât, ferească Allah!, îl prinde groaza pe omul care vede cum îi schingiuiesc pe unguri pe locul acesta nenorocit.

[…]

În târg și în bazarul orașului, lumea făcea vânzări și cumpărări[11]”.

Unele confuzii sau inadvertențe ale textului ar putea fi puse și pe seama unei prezentări distincte a fortificației din jurul Bisericii Evanghelice Sf. Margareta, cunoscută sub denumirea de Castel, față de restul cetății de la Mediaș. În mare parte însă, descrierea făcută de scriitorul turc este oarecum una „idilică” și la modul general realizată.

Abstractizând valoarea istorică sau informațiile mai mult ori mai puțin veridice ale acestor descrieri, textele „călătorilor străini” despre orașul Mediaș ne îndeamnă la o serie de exerciții de imaginație.

În orice situație, nu ar trebui să privim doar cu ochi critici evocările burgului de altădată, ci să înțelegem că de multe ori călătorul privește și cu sufletul locurile prin care trece, mai ales că în trecutul îndepărtat călătoriile erau apanajul doar anumitor categorii de oameni.

***

Oare cum vor fi apreciate și jurnalele noastre de călătorie peste câteva sute de ani (când lumea pe care o cunoaștem azi va fi cu totul alta), mai ales că acum toți avem șansa de a călători aproape oriunde, iar „chek-in-urile” şi “review-urile” sunt la ordinea zilei pe rețelele sociale?

Viorel ȘTEFU

Bibliografie:

***  –  Călători străini despre Țările Române, vol. I, volum îngrijit de Maria Holban, Ed. Științifică, București, 1968;

***  –  Călători străini despre Țările Române, vol. II, volum îngrijit de Maria Holban, M. M. Alexandrescu, Paul Cernovodeanu, Ed. Științifică, București, 1970;

***  –  Călători străini despre Țările Române, vol. V, volum îngrijit de Maria Holban, M. M. Alexandrescu, Paul Cernovodeanu, Ed. Științifică, București, 1973;

***  –  Călători străini despre Țările Române, vol. VI, partea a II-a, îngrijită de Mustafa Ali Mehmet, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976;


[1] Călători, vol. 1, 1968, p. 242 +

[2] Călători, vol. 1, 1968, p. 253

[3] Călători, vol. 2., 1970, p. 312 +

[4] Călători, vol. 2, 1970, p. 350.

[5] Călători, vol. 5, 1973, p. 635

[6] Călători, vol. 5, 1973, p. 640.

[7] Călători, vol. 6. 1976, p. 311 +

[8] Călători, vol. 6, 1976, p. 581

[9] Călători, vol. 6, 1976, p. 582

[10] Călători, vol. 6, 1976, p. 583

[11] Călători, vol. 6, 1976, p. 584.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s