„Clepsidra cu sticleți” – Petre Lupan

Petre Lupan „Clepsidra cu sticleți”, Sibiu: Tehno Media, 2008

Fragment :

OCTOMBRIE

Îi însoțise atunci când echipa a fost trimisă la Galați. Un bun prilej de reconciliere. Împreună, zi și noapte, putea să fie un început. Sperau cu toții, mai ales Veturia, că Savin va sparge cercul care se înfășura în jurul vieții lui. Acolo, la Galați, au avut de lucru până peste cap. Trebuiau să dea gata lucrarea într-un timp foarte scurt, astfel lucraseră câte zece-douăsprezece ore pe zi. Cu Veturia atât de mult timp împreună, Savin a avut revelația reaprinderii pasiunii; nu se stinsese cu totul. Poate dispariția Eleonorei o renăscuse. Și, încă, după orele de lucru, Veturia îl tot chema să o însoțească la cofetăria din apropierea hotelului. Veturia locuia la un hotel mai spre centru, iar ei, bărbații, la unul mai pricăjit, nu departe de șantier.

Într-o seară mai răcoroasă, friguroasă chiar, a condus-o, ca de obicei. Se întunecase de-a binelea și, acolo, în fața hotelului, Savin i-a cuprins obrajii între palme și a sărutat-o. De surprindere Veturia a sughițat, după care l-a ocărât, alungându-l cu vorbe grele, încât el se îndepărtase către hotelul lor, speriat ca un cățeluș flocăit. Rămasă locului, îl urmări, cu sufletul neîmpăcat, regretând ocara. După câteva zile, terminaseră lucrarea și urma ca a doua zi să o ia către casă. Bărbații hotărâseră să meargă la restaurant, pe câtă vreme Veturia, ca și la Suceava, îl rupse de colectiv. Se temea, Veturia, ca el să nu înceapă din nou cu băutul. Așa l-a luat ea s-o însoțească. Îi venise chef de mișcare pe malul Dunării, iar Savin era cel mai nimerit s-o protejeze. Afară nu era cald, dimpotrivă. Aerul rece, umed, era mai puțin prietenos pentru o promenadă de-a lungul apei. Savin a fost și n-a fost încântat, dar dacă Veturia l-a rugat, n-a refuzat-o. El s-ar fi dus, cu ea, în cu totul altă parte … S-au mișcat o vreme, apoi s-au așezat pe o bancă, să admire luminițele înșirate, ca mărgelele, pe gâtul fluviului. Stând alături, au simțit amândoi același fior care îi învăluise odinioară. Chemarea le-a ferecat limbile același fior care îi învăluise odinioară. Chemarea le-a ferecat limbile și au tăcut multă vreme. Apoi îndemnat de dorință, Savin a îndrăznit să o cuprindă de după umeri, la care Veturia a suspinat, cutremurată de furnicătura fierbinte de sub abdomen, care a speriat-o și a zăpăcit-o. A știut că nu mai are mult până va începe să-l sărute, ca pe timpuri. „Să ne întoarcem”, șopti pierdută. În fața hotelului în care locuia, Veturia a hotărât fără să-și dea seama: “Mergem la mine…”

Să intri într-o cameră de hotel cu o femeie străină, era prohibid. Stupidul ucaz stipula : în camerele cu două paturi nu pot dormi decât soți, sau persoane de același sex. Nostimă interzicerea relațiilor firești și idiot acceptul celor nefirești! Savin a procedat ca la Suceava: după ce Veturia a urcat în cameră, i-a spus recepționerului toată povestea, strecurându-I și o bancnotă de douăzecișicinci la care, acesta , a avut grija sa: “Eu nu te-am văzut, dacă …”

Ca de fiecare dată în deplasări, Veturia locuia singură; una din condițiile ei, peste care nu trecea. „Așează-te undeva …, îl îndemnă cu vocea sugrumată de teama cumplită, ne spălăm…, adaugă forțat fără să-l privească, mâncăm… Am eu ceva de-ale gurii, apoi vom sta de vorbă … de aceea te-am și chemat … după care faci bine și te duci acasă…”

Cât a trebăluit, cu cina rece, femeii îi mai venise inima la loc și a găsit putere să-i spună cu oarecare detașare: „Te urmăresc, Savin, de multă vreme te urmăresc…Câteodată te porți anapoda! Iar mie ca fostă…și prietenă, nu-mi este indiferent…Dă-mi voie să mă întreb, ce ai de gând cu viața ta?!…” Savin, cumpăni: „Să mă trezesc și eu …”, spuse rușinat. „Pe dracu’! a ripostat ea, umbli…iată, cu capul în nori. Știu… însă eu nu mai sunt ce-am fost…Nici nu mai pot ca din iubită să fiu ibovnică… Așa văd eu … Ești aici, cu mine, nu pentru … ci să stăm de vorbă, ca prieteni ce suntem … Tu, ca bărbat, ai trebuință de muiere! Nu mai umbla hăbăuc, ci ia-ți femeie, mamă pentru fetiță… Treaba cu găsitul nu este greu… Să zăpăcești o femeie nu-i anevoie, dar să dai peste una potrivită este greu…” „Asta zic și eu… O am, pe Iolanda, la ea mă gândesc … femeia adusă într-o casă cu copii, devine a doua mamă…” „Uneori este ușor, alteori mai greu, dar tu punându-ți cenușă în cap ce rezolvi?! Sunt destule femei singure! Nu-i vorbă, importantă este calitatea omului…numai că pe tine, nevoia de muiere, te va arunca în brațele cine știe cărei pațachine! Nu te … înfoia cum că n-ai nevoie! … mie nu-mi plac ipocriții …” (p. 141-142)

Multe din volumele scriitorului medieşean Petre Lupan le găsiţi în fondul de carte al Bibliotecii municipale “St.L.Roth Mediaş” şi le puteţi lua acasă sub formă de împrumut.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s