Petre Lupan ”Zodia cumpenei”

BALEA 

Obârșia : Fragment

”De două săptămâni, peste țara voievodului Brad alerga vârtej dezlănțuit. Iarna venise cu obidă, dintr-o dată, rea și rece; nori zănateci, alungați de vânt, cerneau imensități de zăpadă scămoșată în fulgi mari cât niște frunze de grâușor. Vântul izbea de-a lungul văii măturând omătul abia pus, ducându-l în depărtări nevăzute. La răstimpuri, după clipe de cumpănă, vijelia se opintea îndoit să adune zăpada în troiene cât să acopere cal și călăreț împreună. Nămeții se ridicau și coborau de la sine, frământați de o mână nevăzută care se juca neastâmpărată. Fuseseră și altă dată viscole, și în alți ani, dar nu așa! Nici cei mai bătrâni nu-și aminteau să fi apucat asemenea iarnă. În vale, dincolo de Brad, câmpiile și luncile erau goale, ca în palmă, dar pe măsură ce drumul urca în îngustimea tăiată de apele Crișului Alb, cărările nu dovedeau atâta zăpadă.

În acest ocean de zăpadă, rece, neprietenesc și străin, doi călăreți înaintau încet, chinuind caii, tăind drum prin neaua nesfârșită și înaltă.

Cei doi, porniți la drum pe vreme de urgie, ca la o bătălie cu puțini sorți de izbândă, se deosebeau după îmbrăcăminte și ani. Primul, îmbrăcat elegant, după moda timpului și locului: cizme îmblănite pe dinăuntru, din piele de căprioară, anume pentru vremuri grele cu zăpadă și ger. Pantaloni albaștri, strânși pe picior, din aba groasă țesută și bătută în piuă de jupâneasa Maria, nevasta voievodului, mama tânărului, trecută în lumea celor drepți cu două ierni în urmă. Călărețul era așadar tânăr și era pui de voievod. Pe trup avea contășel alb, de asemenea îmblănit cu piele de lupan. Gâtul, apărat cu o blăniță de jder prinsă de gulerul rotunjit al contășelului, era scurt dar puternic. Sub această scurteică moale și călduroasă, purta cămașă de in, peste care trăsese pieptar din piele de vițel, catifelată ca brațele fetelor. Pe cap cușmă brumărie din piele de miel nefătat. Ca toți tinerii de rang, purta sabie. Sabie scurtă și dreaptă, apărată de o teacă simplă, fără incrustații, simplă și fără pietre prețioase, așa ca teaca sabiei tatălui său. La oblâncul șeii, în dreapta, se vedea capătul unui arc, iar în stânga un mănunchi de săgeți, toate vârâte într-o cucură prea simplă pentru fala unui fecior de voievod.

Celălalt, trecut bine prin ani, era îmbrăcat simplu dar curat: un cojoc lung acoperea picioarele strânse în ițari din lână țesută grosolan. Era încălțat cu opinci din piele de bou, trase peste obiele călduroase, legate cu nojițe lungi și subțiri. Cușma veche, mițoasă, din pielicică de oaie bătrână, o îndesa adânc în cap, până la sprâncene. Sub cojocul lung purta cămașă din pânză de cânepă țesut gros.

Tânărul, jupânașul Balea, era unicul vlăstar al voievodului Brad, stăpânitor peste  întreaga țară a Crișciorului, iar bătrânul, slugă credincioasă a casei voievodului, pe nume Scridon.

Voievodul Brad, tatăl lui Balea, ocârmuitor peste olatul Crișciorului era coborâtor din vechii tarabostes, stirpea împletindu-i-se strâns cu familiile regilor daci. Dârz apărător al obiceiurilor de demult, ținea aprinsă torța neatârnării olatului, împotrivindu-se cât putea valului rostogolit dinspre Apus. Nu precupețea nimic ce-i sta în putință pentru oprirea întinderii străinilor la hotarele voievodatului și-și crescuse odrasla în sentimentul dreptății neamului, aprinzând flacăra înverșunării la tot ce era străin obiceiurilor venite din adâncul anilor.

Așadar, Balea se născuse din sânge nobil, dar crescuse între munții odinioară ai strămoșilor despre ca căror vitejie și în cinste se spuneau povești în nopțile de iarnă. Copilărise alături de urmașii acestora, simțind adâncă dragoste pentru tot ce a fost. Și chiar dacă în venele băiatului alerga sânge de rege dac, nu se ținuse alături de oamenii olatului; nu fusese îndemnat să fie mândru. La cei optsprezece ani, pe care nu-i împlinise, era un flăcău mândru, deprins cu greutățile, știind să facă de toate: de la multul oilor la aruncarea suliței, de la tăiatul copacilor la trasul cu arcul, de la cositul ierbii la mânuirea sabiei și de la căutatul aurului în măruntaiele pământului la folosirea și aruncarea pumnalului. Pe toate acestea le învățase ușor, dovedind agilitate și voință și bucurie. Doar la buchisirea slovelor se dovedea îndărătnic. Voievodul ținea ca urmașul la scaunul de voievod să știe a ceti și a vorbi latineasca folosită în cancelaria curții de la Buda, ba chiar să învețe limba neamului venit peste plaiurile stăpânite din veac de daci și urmașii lor. Flăcăul trebuia să știe a buchisi slovele și pentru asta voievodul nu se strâmtorase, aducând la Crișcior călugări știutori de carte. Brad țintea departe, peste ani, anticipând cu intuiția specifică neamului, vremurile viitoare. Înghițea cu obida umilințele, ținea prietenie cu Carol Robert, riga de la buda, ca olatul să fie stăpânit de voievozi, rude de-ale lui.

La trup, jupânașul era bine legat, înalt și solid dar sprinten și iute. Despre frumusețe și îndemânare, despre bunătatea lui se vorbea în toate olaturile, căci vestea se împrăștiase ca puful de păpădie, mai ales la curțile caselor în care se coceau fete de voievod.”

Petre Lupan ”Zodia cumpenei”, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1985

Multe din volumele scriitorului medieşean Petre Lupan le găsiţi în fondul de carte al Bibliotecii municipale St.L.Roth Mediaş şi le puteţi lua acasă sub formă de împrumut.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s