Leave a comment

Vlad încearcă Clash Royale

clash royale
Episodul 3 : https://www.youtube.com/watch?v=d27svXZq2xk

Advertisements
Leave a comment

Laurenţiu Oprea “Semne de timp, de iubire”

În vinul verii
cu iarbă pe faţă
arunc plumb topit,
fiert în chinuri,
tăindu-l apoi în rece,
cu semne de dragoste
lungă,
căutând fâşii de timp
al iubirii.

tristetea
Laurențiu Oprea “Tristețea sărbătorilor”, Mediaș, Editura Samuel, 2011.

Multe din volumele de poezie ale cunoscutului poet medieşean Laurenţiu Oprea le găsiţi în fondul de carte al Bibliotecii municipale St.L.Roth Mediaş şi le puteţi lua acasă sub formă de împrumut.

Leave a comment

Youtuber-ul Vlad 7.02

Episodul 1 :

vlad Vlad găseşte super eroi : https://www.youtube.com/watch?v=DhMZ1TCegvc

Episodul 2 :

supravietuireaVlad încearcă să supravieţuiască unor dezastre naturale : https://www.youtube.com/watch?v=GeS8-LKOCSw

Leave a comment

Pilula săptămânală : Scurt comentariu la un costum tradiţional oltenesc, satul Dănceu, com. Jiana, jud. Mehedinţi


Acest costum compus din: fotă ( fustă de lână) realizată la războiul de ţesut, impregnată cu flori roşii şi verzi, efectuate  tot din fire de lână vopsite în culorile respective. De-a lungul fustei sunt dispuse rânduri, rânduri de steluţe albe din mărgeluţe cusute cu acul, aţa şi multă, extrem de multă migală. Fusta aceasta este ca o pătură, care se petrece o parte peste alta în jurul corpului femeii.Următoarea piesă a costumului este ia  care, de fapt este o bluză, confecţionată din cribdişin ( pânză de bumbac, in sau borangic subţire), cusută cu arnici( fire de bumbac sau in în culori diferite, prinse de material cu igliţa/ croşeta/), Cusăturile, numite în zona respectivă şi râuri, se execută atât pe umerii bluzei, pe mâneci de la altiţă până la manşetă, precum şi pe cele două părţi ale pieptului.

A doua fustă, cea din fir metalic argintiu, deci un material metalizat, a fost confecţionat tot la războiul de ţesut, din fire de urzeală toarse din fuiorul de cânepă cu furca şi fusul, între care s-a realizat împletitura cu suveica şi spata, iar schimbarea firelor urzelii făcându-se cu tălpile picioarelor aşezate pe brâgle. Pe marginea piesei acesteia a fost cusută cu mâna o panglică de culoare roşie şi, ca şi în cazul fotei, la purtat se trece o margine peste alta în jurul corpului femei. Această fustă poartă numele de opreg şi, ca şi fota, se fixează de trup cu brăcirile ( brăcinari), care este realizat tot la acelaşi război de ţesut, deşi nu este  mai lat de 10-15 cm.

Pe cap se poartă legătura, un fel de basma, neapărat de culoare albă, dintr-un material foarte subţire, având pe margini prinse cu igliţa spiţuri ( dantelă). De menţionat că această ,,legătură’’se poartă, sau mai bine zis se purta de către fete a doua zi după nuntă, deci când au intrat în rândul femeilor tinere. Nu mai ştiu dacă acest ritual al tradiţiei se mai respectă sau nu. Probabil că şi aici, în cazul acestor elemente vestimentare, au pătruns ,, modernismele’’ şi apucăturile ,,civilizatoare’’, înlăturând o tradiţie  sănătoasă şi veche de sute de ani.

Acest costum a fost confecţionat de mama mea, Riţa Buşoiu, o ţărancă dintr-un sat pierdut în însorita câmpie mehedinţeană. Satul poartă numele de Dănceu( consătenii mei pronunţă Dănciu) se află la aproximativ 4o de kilometri de Drobeta Turnu Severin şi este şi locul în care a trăit şi vărul meu, marele scriitor Dumitru Radu Popescu, pe timpul copilăriei, al studiilor liceale şi universitare, împreună cu părinţii săi, Maria şi Traian Popescu şi sora sa, Viorica, viitoarea scriitoare Oana Cătina.

Costumul a fost realizat în urmă cu circa 70-8o de ani şi întîmplarea face ca fiica mea , Andreea ( Dia) , să-l recondiţioneze şi să-l poarte cu unele ocazii. Spun întâmplarea, deşi cred că nimic nu este întâmplător în lumea asta, în urmă cu 10-20 de ani, când mergeam în vacanţele noastre olteneşti, în sus-numitul sat de la marginea Dunării, bărbaţii şi femeile, consătenii mei, întreţineau cam următorul dialog:

-Mă, cu cine seamănă mă, fata asta ?
-Cum,  cu cine? Păi, tu nu vezi? E fata copilului Riţî. Ăla ce-i profeso’r la Media’ş.
-Mă, da’ seamănă leit cu Riţa lu’ Nelă al lui Buşoiu.
-Ce vorbeşti ? E Riţa goală, ce mai ! Săraca Riţa, fie iertată , că s-a stins aşa de tinără la doar 45 de ani, când copilul ei era student la Cluj.

Şi astfel, un costum vestimentar, un element etnografic de mare valoare, “tradiţional, oltenesc” a ajuns să fie în zestrea şi în grija unei persoane care îl moşteneşte, îl conservă şi–l păstrează cu sfinţenie. Şi cu evlavie şi cu pioşenie păstrează, în felul acesta şi memoria înaintaşilor ei de acolo, din îndepărtata Oltenie. Bravo, fata mea, felicitări !

Prof.  Gh. Buşoiu

Leave a comment

Pilula săptămânală : După o jumătate de secol de la absolvire

FACULTĂŢILE DE ISTORIE – FILOZOFIE ŞI FILOLOGIE ŞI – AU STRÂNS LA SÂN FIII ( Cluj, 1967)
Pentru foştii studenţi  ai celor două prestigioase instituţii de învăţământ superior, sfârşitul lunii trecute a fost unul cu totul şi cu totul special. Vineri, 26 mai a.c. la ora 12, cei care, cu exact 50 de ani în urmă, părăseau sălile şi coridoarele Facultăţii de Istorie – Filozofie, pornind cu tot entuziasmul tinereţii pe cărările pline de asperităţi ale vieţii, s-au întors, acum, la vârsta senectuţii la această Alma Mater a lor.
Ca orice manifestare de acest soi, prezenta întâlnire colegială s-a desfăşurat pe două paliere: în prima parte, cei prezenţi şi-au ocupat locurile în bănci şi, rând pe rând, au răspuns, nu la vreun examen al nu ştiu cărei materii din programa studenţească, ci la un examen mult mai important, al maturităţii fizice şi spirituale, examenul vieţii. Au fost scoase cu acest prilej în evidenţă preocupările pe care le-au avut în cele cinci decenii, pentru  că trebuie spus,aceste preocupări au fost din cele mai diverse. Unii, cei mai mulţi, şi-au dedicat energia şi cunoştinţele accumulate învăţământului, alţii funcţionând în alte ramuri ale vieţii  social-culturale precum: muzeologia, biblioteconomia, cercetarea ştiinţifică, arheologia, activitatea radiofonică, etc. Vom exemplifica această diversitate de ocupaţii cu câteva nume: Ion Piso, fost şef de promoţie în  vremea studiilor, apoi în câmpul muncii, aproape în exclusivitate, profesor universitar în facultatea care l-a consacrat, Mihai Drecin, profesor universitar la Facultatea de Istorie din Oradea, prorector al Universităţii de aici, fost  parlamentar, Alexandru Avram, muzeograf la Muzeul Brukenthal din Sibiu şi profesor universitar, Vasile Crişan, profesor şi mulţi ani preşedinte al Comitetului Judeţean de Cultură, George Cipăian, cercetător la Institutul de Istorie din Cluj –Napoca,Cornel Baltă Tatai, muzeograf la Muzeul din Blaj şi profesor universitar la Universitatea,, l Decembrie’’ din Alba Iulia,   Viorica Herdean, muzeograf la Muzeul de Artă din Tg. Mureş, Mariana Ploieşteanu, director de muzeu şi editor, medieşeanca Livia Buşoiu, profesor, director de şcoală şi, în ultimii ani, autoare a mai multor articole şi a unei interesante monografii şcolare.
În a doua parte a întâlnirii, care a avut loc la restaurantul de la foaierul Casei Universitarilor, discuţiile începute la facultate au continuat şi mai aprins, cei prezenţi depănându-şi diverse amintiri din timpul studenţiei sau din alte ocazii.
Aş vrea să menţionez un lucru deosebit de interesant: unul din cei mai ardenţi şi mai comunicativi  participanţi la întâlnirea istoricilor a fost Horst Gobel  care, deşi a plecat de mulţi ani din România, a răspuns prezent la invitaţia organizatorilor, ca de fiecare dată pe parcursul timpului scurs. Cu adâncă emoţie a mărturisit de fapt că, deşi s-a născut în Bistriţa, pentru a fi cât mai aproape de Clujul său drag, şi-a cumpărat şi aici un apartament.
A doua zi, deci sâmbătă, 27 mai a.c a venit rândul foştilor absolvenţi ai Facultăţii de Filologie ( azi Facultatea de Litere) să retrăiască atmosfera reîntâlnirii, tot după o jumătate de veac.
În sala „Ovidiu” a facultăţii, la chemarea organizatorilor Constantinescu Stanca şi Ion Cuceu, au răspuns prezent o mare parte din absolvenţii anului 1967 ai Filologiei.
În acea perioadă, tuturor absolvenţilor universitari, le erau hărăzite posturi preponderent în şcoli generale de pe întreg cuprinsul patriei. Se făcea un clasament al tuturor mediilor de la toate facultăţile de profil din ţară şi, în funcţie de media obţinută, puteai să obţii un post în Maramureş, ori în Dobrogea sau în Oltenia, deci oriunde. Aşa se face că cei mai mulţi veniţi în oraşul de pe Someş, au raportat că întreaga perioadă de activitate şi-au închinat-o educaţiei copiilor din învăţământul gimnazial. Nu toţi au rămas timp îndelungat la catedră. Pasiunea care-i  măcina, talentul şi chemarea  spre alte zări, spre alte zone ale existenţei umane, au fost tot atâtea motive ce i-au determinat să se dedice altor ocupaţii nobile.
Au participat la manifestările respectivei întâlniri scriitorii: Antonia Bodea, Cornel Nistea (redactor la Revista de literatură “Discobolul” din Alba Iulia), Doina Rusan ( Ana Blandiana), Anca Sârghie, profesor universitar şi istoric şi critic literar, Constantin Constantinescu, profesor de gimnaziu, dar şi scriitor, Ion Cuceu, cercetător la Institul de Lingvistică şi Folclor din Cluj, Mircea Corneşteanu, important regizor de teatru şi fost mulţi ani director al Teatrului Naţional din Craiova, Felicia Avram, mai multă vreme lucrătoare la Biblioteca sibiană Astra, ş.a. Dintre profesorii ce au muncit cu suflet şi sârg în munca de educaţie a elevilor de gimnaziu sau de liceu amintim pe:Luca Dana, şefa de promoţie a acestei generaţii, Ana Răcean, Constantinescu Stanca, Mariana Şolea, Floruţa Gabriela şi autorul acestui material, profesor, fost director al Bibliotecii Municipale din Mediaş peste două decenii şi publicist.
Toţi colegii participanţi au prezentat, în luările de cuvânt, aspecte din activitatea lor, desfăşurată pe parcursul zecilor de ani, discuţiile fiind presărate cu glume, cu amintiri despre fapte şi întâmplări din perioada când tinereţea, voioşia şi entuziasmul erau la ele acasă.
Convorbirile şi schimburile de păreri au continuat şi la restaurantul unde s-a servit masa, unde s-au imortalizat momentele de antren şi bună dispoziţie şi unde s-a cântat. Şi cine altul putea să dea tonul interpretării cântecelor de petrecere şi de viaţă lungă, să întreţină o atmosferă veselă şi antrenantă, dacă nu Tavi Cadia? Ca un menestrel din alte vremuri, Tavi ne-a readus la lumină melodii frumoase, armonioase, pe care le-am fredonat cu aceeaşi însufleţire precum cu jumătate de secol în urmă pe Cetăţuia Clujului, în orele de după cursuri şi seminarii.
Trebuie precizat că întâlnirea de la facultate a fost precedată de două acţiuni de suflet, două manifestări dedicate celor trei importanţi scriitori plecaţi înainte de vreme într-o stea. E vorba de poetul Ioan Alexandru şi de prozatorul  Vasile Avram, îndrăgiţii noştri colegi de la Facultatea de Filologie, înhumaţi la Mănăstirea Nicula şi de prozatorul Romulus Rusan,dânsul politehnist, soţul Doinei Rusan, alias Ana Blandiana. .Mai mulţi colegi s-au deplasat la Nicula unde s-a ţinut o slujbă de pomenire, Felicia Avram, consoarta scriitorului Vasile Avram, îngrijindu-se cu cea mai mare însufleţire şi profundă pioşenie de mormintele celor doi prieteni, plecaţi dintre noi atât de devreme. Iar gândul Feliciei de a ne aduce nouă, colegilor celor doi dispăruţi, un buchet de maci roşii culeşi din cimitirul mănăstirii poartă o sinceră şi evlavioasă semnficaţie.  La Memorialul de la Sighet, prin strădania colegei noastre Doina Rusan, a fost dezvelită o placă comemorativă, aşa cum arătam mai sus, înfăţişându-i pe cei doi soţi, scriitorii Romulus Rusan şi Ana Blandiana la vârsta tumultoasei tinereţi.
Alte articole semnate prof. Gheorghe Buşoiu, găsiţi aici :    https://andreeabooks.wordpress.com/scriitori-medieseni-2/  
Articolul integral îl găşiţi pe : www.tribuna.ro  
Leave a comment

Poveşti cu ştaif : De la bâlciul deşertăciunilor la refugiul modestiei (III)

poza249

După cum am scris în primele două părţi ale poveştii noastre, începând cu 28 februarie 1767 conducerea oraşului a votat o nouă Lege privind Îmbrăcămintea şi Poliţia. Legea împărţea cetăţenii Mediaşului în cinci clase sociale, în funcţie de ocupaţia capului de familie, de avere şi de statutul social. Am văzut ce articole de îmbrăcăminte erau permise şi interzise fiecărui cetăţean şi ce purtau doamnele la slujba din Duminica Paştelui din aprilie 1767.

Legea avea şi articole care priveau activitatea poliţiei. Surprinzător însă pentru cititorul de astăzi, acestea nu reglementau comportamentul în spaţiile publice, circulaţia stradală, nu priveau protecţia în faţa furturilor, sau în faţa altor delicte. Ordinul din 1767 se referă la petreceri private, mai precis numai la nunţi, deoarece Ordinul interzicea cu desăvârşire orice fel de ospeţe sau mese festive servite cu ocazia botezurilor şi înmormântărilor, indiferent de statutul social al protagoniştilor.

Reglementări ale petrecerilor cu ocazia nunţilor au mai fost şi în anul 1621, când s-a limitat numărul de mese la cel mult şase, trei pentru femei şi trei pentru bărbaţi, şi în 1698, când s-a decis ca ospăţul de nuntă să dureze doar o zi. Cu timpul se pare că aceste reguli fuseseră tot mai mult încălcate, astfel că cetăţenii oraşului s-au pomenit în 1767 cu o nouă lege, care încerca să facă ordine în acest domeniu.

Şi în articolele legii referitoare la nunţi, acestea erau diferenţiate în funcţie de clasa socială. Cei din clasa cea mai de jos nu aveau voie să invite, în afară de membrii familiei, decât încă trei perechi. Cu cât urcăm în ierarhia socială, se mai adaugă câte o pereche, astfel încât, însuşi primarului îi era permis să invite la nunta vreunui copil de-al său, pe lângă familie, doar încă şapte perechi de oaspeţi. Era fixat şi numărul de tineri dansatori participanţi la ospăţ: trei perechi în prima clasă socială, patru în a doua, şi aşa mai departe, flăcăii trebuind şi să servească la masă.

Erau clar stipulate felurile de mâncare la masă. În clasa socială inferioară se serveau trei feluri de mâncare, din cele obişnuite în astfel de ocazii, de obicei fripturi, iar la desert se permiteau doar colaci, lichiu şi fructe. La nunţile celor din clasele sociale a doua şi a treia, felurile de mâncare sunt tot trei, dar se dau mai multe detalii: fripturile sunt de vită şi în funcţie de anotimp, pot fi de porc, gâscă, raţă, sau purcel. Ospeţele celor din clasa a patra socială sunt îmbogăţite cu încă două mâncăruri săseşti, iar cei din clasa superioară au voie opt feluri de mâncare. Deserturile preparate cu zahăr, migdale şi alte ingrediente scumpe, torturile, cafeaua sunt interzise, fiind îngăduite doar dulciuri autohtone, respectiv colacii şi lichia, mai sus amintite.

Care erau pedepsele aplicate contravenienţilor acestei legi din 1767?
Cel care îndrăznea să nesocotească regulile vestimentare, trebuia să se aştepte la confiscarea pe loc a articolului de îmbrăcăminte interzis. Dacă repeta contravenţia, pe lângă confiscare, i se aplica şi o amendă de 10 sau 12 florini, şi chiar şi o pedeapsă corporală, în funcţie de poziţia sa socială. Depăşirea numărului de invitaţi la ospeţele de nuntă era pedepsită cu o amendă de 3 florini pentru fiecare pereche, iar mesele servite la botezuri şi înmormântări costau pe contravenienţi 12 florini.

Punerea în aplicare a legii şi grija ca nimeni să nu o încalce era sarcina conducătorilor de vecinătăţi şi conducătorilor de bresle. Un aspect interesant este acela că este încurajat denunţul, acesta fiind recompensat cu o treime din valoarea amenzii, denunţătorului fiindu-i păstrat anonimatul.

Ne întrebăm ce rezultate au avut aceste noi reglementări? Oare şi-au produs ele efectele, Mediaşul trasnformându-se dintr-un bâlci al deşertăciunilor într-un refugiu al modestiei? Se pare că nu. Pentru a afla, ar trebui cercetate protocoalele magistraţilor referitoare la numărul amenzilor aplicate contravenienţilor. Cronicarii şi autorii pomenesc despre lipsa oricărui rezultat în această privinţă. În calendarul popular din 1797 citim că: „În ceea ce priveşte rafinamentul comportamentului şi al obiceiurilor medieşenii se grăbesc să îi imite pe sibieni, iar luxul este cu mult mai mare ca în cele mai bune oraşe din Germania.”

Iar Carl Göllner, citându-l pe St. L. Roth spunea că: ”Până acum societatea aleasă a luat tot felul de măsuri, adesea hilare, pentru a se delimita de ceilalţi. În zadar! Săracii i-au imitat pe bogaţi în toate modele, urmând poruncile jurnalelor de modă, mai ceva ca poruncile Împăratului.”

 Dr. Hansotto Drotloff

Traducere din limba germană : Monica Veress-Váczi

Bibliografie :

1. Andreas Gräser: Umrisse zur Geschichte der Stadt Mediasch, Hermannstadt, 1862
2. Dr. Otto Folbert: Männer aus der Familie Heydendorff, MSS, Mediasch, 1936
3. Julius Groß: Zur Geschichte der Heydendorff´schen Familie, in: Archiv des Vereins fürSiebenbürgische Landeskunde, Neue Folge, Bd. 24 Heft 2, S. 286
4. Friedrich Teutsch: Geschichte der Siebenbürger Sachsen für das sächsische Volk,
Hermannstadt, 1907, II. Band, S 225
5. Dr. Peter Weber, private Mitteilung
6. Eugenia Greceanu: Die mittelalterlichen Baudenkmäler der Stadt Mediasch, Bukarest
1971, S. 24
7. Dr. Victor Werner: Mediasch in der Fürstenzeit, in: Festgabe für die Siebenbürgischen Vereine, Mediasch 1912
8. Gustav Servatius: Wohnen und Leben in Altmediasch, in: Mediasch, die siebenbürgisch-sächsische Stadt an der Kokel, Thaur b. Innsbruck, 1992, S. 103
9. Carl Göllner: Siebenbürgische Städte im Mittelalter, Bukarest, 1971
10. Volkskalender für 1797, zitiert nach G. Servatius, a.a.O., S 105

Alte articole semnate dr. Hansotto Drotloff, găsiţi aici:
https://andreeabooks.wordpress.com/istorie/

Leave a comment

“Cheie” – George Popa

Deschide-te cu inima spre mine
Şi mai fericit prinţ cu dragostea în steme nu-i –
Într-o seară cu apele line
Flautul trupului tău o să-l descui

mahniri langa leagan
George Popa „Mâhniri lângă leagăn”, Bucureşti, Editura Minerva, 1972.

Multe din volumele de poezie ale cunoscutului poet medieşean George Popa le găsiţi în fondul de carte al Bibliotecii municipale St.L.Roth Mediaş şi le puteţi lua acasă sub formă de împrumut.