Turnul Tăbăcarilor (III). Primul furnal din Mediaş

La mai bine de 200 de ani după naşterea mea tehnica militară avansase atât de mult, încât vremea cetăţilor fortificate apusese pentru totdeauna. Populaţia creştea, numărul locuinţelor din afara Zidului de apărare creştea şi el, circulaţia era tot mai aglomerată şi s-a decis prin urmare, lărgirea străzilor şi a căilor de acces prin acesta. Acest lucru s-a petrecut şi în Uliţa Noroioasă. O cronică din anul 1858 pomeneşte că „Portiţa Uliţei Noroioase va fi demolată, în scopul dezvoltării oraşului.” În acelaşi an s-a demolat şi Bastionul Croitorilor, aflat în celălalt capăt al uliţei. În locul acestuia s-a aflat mai târziu brutăria Glätzer.

Se întâmplau lucruri noi în vecinătatea mea. În 1872 a fost construită gara, noua poartă a oraşului, care aducea tot mai mulţi călători şi oaspeţi. În speranţa unei clientele numeroase, meşterul tăbăcar Andreas Drodtloff a construit prin anii 60 ai sec. al XIX-lea la colţul străzii şi vizavi de mine, un hotel cu etaj, vrând să concureze deja existentul hotel „Goldene Traube”. Profitul s-a lăsat aşteptat, oaspeţii nefiind atât de numeroşi. Proprietarul a păstrat parterul pentru destinaţia iniţial gândită, iar camerele de la etaj le-a închiriat până la 31. decembrie 1875 pentru preţul de 1300 de guldeni, ca încăperi ale Cancelariei Curţii judecătoreşti. În 22. august 1874 Andreas Siegmund, Josef Caspari şi dr. Friedrich Folberth, ca reprezentanţi legali ai Cazarmei infanteriştilor, au cumpărat clădirea de la văduva lui Drodtloff, Karoline, şi copiii acestora, la preţul de 1500 de guldeni. Această tranzacţie, aşa cum aminteşte Victor Werner, s-a făcut în vederea mutării trupelor de infanterie din clădirea Cazărmii infanteriştilor de lângă Turnul Forkesch în casa Drodtloff. Curând după aceea am văzut că şi grădina din vecinătatea casei Drodtloff, aparţinând văduvei Justina Guggenberger, a fost de asemenea achiziţionată de infanterişti. În final şi Biserica a vândut terenul din vecinătatea Zidului de apărare, la preţul de 8000 de guldeni, pentru a se construi clădirea escadronului de husari. Biserica a folosit suma obţinută în urma vânzării, pentru construcţia noii şcoli populare (1885). Privind construcţiile ce se ridicau în apropierea mea, am avut deci parte de multă activitate. Îmi făcea plăcere, mai ales, să-i văd pe husari la instrucţie.

În curând, însă, s-a întâmplat o întorsătură neaşteptată în destinul meu. Ultimul capitol al vieţii mele a început în 1881, în ziua de Sf. Petru şi Pavel, cu mutarea în oraş a meşterului tăbăcar sighişorean, Samuel Karres. A sosit în oraş cu trenul personal care venea de la Braşov, împreună cu soţia şi fiul său Sepp şi a venit ca să rămână. Restul familiei, copiii Sam, Jinny, Lisi, împreună cu un ucenic, un zilier şi un ajutor tăbăcar, a sosit cu o căruţă trasă de cai. În această zi a început pentru medieşeni o nouă pagină de istorie a industriei oraşului, iar ei nici nu bănuiau acest lucru. Samuel Karres, care avea să fie numit mai târziu „cel Bătrân”, nu era necunoscut medieşenilor. De multă vreme avea relaţii de afaceri cu pantofarii şi curelarii din oraş, aici fiind principala sa piaţă de desfacere.
Dacă la sosirea sa nu mi s-a părut nimic suspect (moleşit probabil de arşiţa zilei), aveam să cunosc însă curând dinamismul şi ambiţiile tânărului intreprinzător. Karres avea pe atunci 30 de ani şi era un om al vremurilor noi. Sosise în oraş cu trenul, hotărât să se stabilească definitiv în Mediaş, probabil fiindcă modul de lucru al tăbăcarilor sighişoreni i se părea învechit. A cumpărat tăbăcăria vecinului meu de la nr. 18, Fritz Drottleff, pentru 4000 de guldeni şi imediat a început să se extindă. Eram uluit de cât de silitori erau tăbăcarii! Bănuiesc că munca lor era rentabilă, din moment ce nu peste mult timp grădina Schuch aflată la picioarele mele, în afara Zidului Cetăţii şi-a schimbat şi ea proprietarul. Cine era noul proprietar? Desigur, Samuel Karres.

A urmat ceva şi mai şi. Într-o zi, conducerea oraşului, mereu aflată la strâmtoare, a oferit spre vânzare chiar Turnul Tăbăcarilor, adică pe mine. Samuel Karres m-a cumpărat pentru 477 de guldeni, împreună cu o lungime considerabilă din zid, la preţul de 5 guldeni metrul. Deţinea acum un teritoriu foarte mare, pe care îl putea folosi după placul inimii.

Suntem în anul 1890. Intreprinderea există deja de 9 ani şi are 30 de angajaţi. Eu stau în mijlocul curţii fabricii şi servesc ca depozit pentru piei. În timp se construieşte atât de mult în jurul meu, încât sunt inclus în clădire. Este o schimbare fundamentală pentru mine. Liniştea mea este pierdută pentru totdeauna. Se construieşte în stânga, se construieşte în dreapta, creşte fabrica. Se ridică primul furnal din oraş (1890) şi un şir întreg de clădiri ale fabricii. Eram mândru şi deja mă obişnuisem să privesc cum prospera firma. Mă obişnuisem şi eram mândru de „fabrica mea”.

Dar în curând s-au întâmplat evenimente dramatice în oraş şi în lume. Primul Război Mondial, capitularea Austro-Ungariei şi Unirea Transilvaniei cu România. Erau noutăţi care au dat năvală peste mine şi nu le mai puteam face faţă. Redenumirea Uliţei Noroioase în strada Stephan Ludwig Roth, în onoarea respectatului preot, a trecut neobservată pentru mine. Nici nu mai ştiu când şi cum s-a petrecut. Aveam, totuşi, o vârstă respectabilă, trecusem de 250 de ani şi stăteam în mijlocul curţii unei fabrici, încurcându-i pe toţi. Aşa că în 1925 s-a decis demolarea mea, în locul meu ridicându-se o clădire intermediară între secţia de curele şi cea de fabricare a tălpilor. Karres cel Bătrân nu a mai ajuns să vadă aceste schimbări. Se stinsese cu 3 ani înainte, în 1922. Fiul său cel mare a preluat fabrica şi a reuşit să facă din ea una din cele mai importante intreprinderi din oraş, pe arealul supravegheat de mine timp de peste 200 de ani.

Dr. Hansotto Drotloff

Traducere din limba germană : Monica Veress-Váczi

 

  1. Fabrica de piele Samuel Karres din Uliţa Noroioasă, artist necunoscut acuarelă (?), după 1890, (foto arhivă Karl Grasser)
  2. Samuel Karres “cel Bătrân” (1851-1922) ; fotografie din arhiva de Samuel R. Karres

Bibliografie :

  1. Karl G. Römer: Ein Beitrag zur Entstehung der Stadt Mediasch, in: Volk und Kultur, 1973, Heft 5, S. 53
  2. Andreas Gräser: Umrisse zur Geschichte der Stadt Mediasch, Hermannstadt, bei Th. Steinhaussen 1862, S. 39
  3. Michael Conrad von Heydendorff, Selbstbiographie, mitgeteilt von Rudolf Theil (fortan: Selbstbiographie), Archiv des Vereins für Siebenbürgisch Landeskunde, Neue Folge (fortan: A NF) Band 16 (1880), S. 486
  4. Victor Werner: Rückblick auf die jüngste Vergangenheit der Stadt Mediasch, Mediasch 1964, Freiburg i. Br. 1984, S. 6 (fortan: Rückblick); Ing. Carl Römer, private Notiz
  5. J. C. Schuller: Ludwig Grittis Ende. Ein geschichtlicher Versuch (fortan: Gritti), in A NF Band 2 (1857), S. 197
  6. Eugenia Greceanu: Die mittelalterlichen Baudenkmäler der Stadt Mediasch, Editura Meridiane, Bukarest 1971, S. 51
  7. Michel Tanase: Piata orasului Medias: Un exemplu tipic de piata „evolutiva“, in: Historia urbana, Band: Jahr , S. 54
  8. Andreas Gräser: Über die Erbauungszeit der Mediascher Stadt – oder Ringmauern (fortan: Erbauungszeit), A NF Bd. 1 (1853), S. 197 – 200
  9. Paul Niedermeier: Siebenbürgische Städte (fortan: Städte), Kriterion Verlag Bukarest, 1979, S. 72
  10. J. Freiherr Bedeus von Scharberg: Mittheilungen über ein Medwischer Stadtbuch aus dem 16. und 17. Jahrhundert, in: A NF Band 3 (1858), S. 31
  11. H. J. Knall: 130 Jahre seit dem Anschluß Mediaschs an das Eisenbahnnetz, in: Mediasch – Blätter aus der Geschichte, Mediasch, 2002, S. 208
  12. Otto Folberth: Aus der Geschichte der Lederfabrik Samuel Karres & Sohn in Mediasch, in Hans Sachs, Taschen Kalender und Jahrbuch für Gewerbe, Industrie und Handel, Hermannstadt, 1931,
  13. Weg des Werkes – Samuel Karres d. Ä zum 60. Geburtstag (30. Dez. 1874 – 30. Dez. 1934) zusammengestellt von seinen dankbaren Mitarbeitern (fortan: Weg), Eintrag für den 13. Dezember 1892 [S. 4]

Alte articole semnate dr. Hansotto Drotloff, găsiţi aici:
https://andreeabooks.wordpress.com/istorie/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s