Turnul Tăbăcarilor (Partea a II-a) – Vizita la Mediaş a Împăratului Iosif al II-lea

    Cum e lesne de înţeles, toate aceste poveşti le ştiu de la fraţii mei, care, la rândul lor, le-au aflat de la părinţii noştri, valurile de pământ. Acestea, învechindu-se cu timpul şi devenind nefolositare, au fost demolate. Oraşul creştea mereu la adăpostul zidurilor şi al turnurilor şi, cu cât creştea mai mult, cu atât se lărgea şi zidul şi se mai construia câte un bastion, sau câte o portiţă, uneori prevăzută cu grilaj de fier, care permitea cetăţenilor accesul mai rapid la grădinile lor, aflate în afara cetăţii.

La mai bine de 100 de ani de la ridicarea zidurilor, au fost înălţate alte turnuri. Pe la mijlocul sec. al XVII-lea, mai precis în 1641, a văzut lumina zilei fratele meu geamăn din Schmiedgasse (azi str. I. G. Duca) şi nu după mult timp, în 1645, m-am născut şi eu, Turnul Tăbăcarilor. Lumea se schimbase între timp şi acest lucru se poate observa făcând comparaţia cu fraţii noştri mai mari. Noi am fost mai scunzi şi mai modeşti. Nu am fost construiţi pentru a privi în zări, sau pentru a ţinti în depărtare, ci pentru ca gurile noastre de tragere şi aruncare să le fie duşmanilor cât mai aproape.

Stilul arhitectonic este cel al epocii, baroc, cum a fost el denumit mai târziu. Eugenia Greceanu, o biografă din secolul XX. a familiei noastre îl descrie cu admiraţie pe geamănul meu, Turnul Schmiedgässer: „Turnul în sine păstrează unele forme decorative, care îi conferă un aspect pictural. Parterul este legat de interiorul oraşului printr-o arcadă, iar în partea opusă are un portal cu fronton triunghiular. La nivelul superior, deasupra unui rând de guri de aruncare se află guri de tragere, construite în console arcuite. Bosajul colţurilor subliniază caracterul baroc al construcţiei.”

Să mor de ciudă, nu alta! Fratelui meu i se aduc laude şi mie nimic? „La 1645 este construit turnul din Uliţa Noroioasă” (astăzi str. St. L. Roth) O notă seacă în Registrul oraşului, doar de atât am avut parte. Deşi eram tot atât de baroc şi semănam cu fratele meu ca două picături de apă. Dar, spre deosebire de el, eu am avut o soartă vitregă. Medieşenii m-au vândut şi în cele din urmă am fost demolat. Am fost doar un turn neînsemnat într-un colţ neînsemnat al oraşului. Şi am păzit Portiţa Noroioasă. Numai când aud numele acesta: „Uliţa Noroioasă”! Ce puteam eu face, dacă prin uliţa aceasta curgea pârâul şi veneau tăbăcarii cu pieile lor să le spele? Sigur că se face noroi. Da, vecinătatea Uliţei Noroioase s-a purtat cam rău cu mine. Mi-a dat spre pază doar o portiţă. Dar de fapt, la ce-ar fi fost bună o poartă mare acolo? Cei care treceau pe acolo, spre Valea Târnavei, nu mergeau departe, ci doar până la propriile grădini. Drumurile principale care treceau prin oraş erau păzite de fraţii mei mai mari. Pe la Turnul Forkesch trecea drumul fie spre Sibiu, fie spre Sighişoara. Cine venea dinspre Sighişoara şi voia să meargă spre Cluj, o lua prin îngusta poartă a Turnului Zekesch, iar apoi prin poarta Turnului Steingässer către podul de peste Târnavă. Iar fratele meu din Schmiedgasse? Ei bine, el a căpătat o poartă somptuoasă. Nu poţi decât să mori de invidie când vezi splendida arcadă baroc de deasupra porţii. Păi, da, locuitorii din Schmiedgasse erau ciopliţi din alt material, decât cei din Uliţa Noroioasă. În anul 1800 s-au prezentat la magistrat cu salutara decizie de a înlocui mica portiţă cu o poartă mare, prin care să se poată circula şi în 50 de zile treaba era gata, costurile lucrării ridicându-se la 153 de guldeni.

Mi-am dus traiul monoton de-a lungul anilor şi nu-mi amintesc mare lucru petrecut în următorii 200 de ani, cu o singură excepţie: şi eu am avut onoarea să-l văd de departe pe Împăratul Iosif al II-lea. Prima vizită a sa prin Transilvania l-a adus şi pe meleagurile medieşene, la 2 iunie 1772. Însoţit de notarul Michael Conrad von Heydendorff, care l-a întâmpinat la Şaroş, a intrat călare în cetate prin Poarta Zekesch. Prin mulţimea care venise să-l aclame sau să-i înmâneze scrisori cu diverse cereri, Împăratul s-a îndreptat spre Piaţa Mare, unde a fost salutat de infanteriştii staţionaţi la Mediaş, apoi a mers la spitalul ce se afla în Uliţa Noroioasă.

Cronicarul, acelaşi Michael von Heydendorff, scrie în autobiografia sa: „Maiestatea Sa a mers la Spitalul militar, ce se afla în aşa zisul spital de la Portiţa Uliţei Noroioase.” Într-o notă marginală din 1800 acelaşi notar Heydendorff  adaugă: „Spitalul se afla în clădirea lipită de Portiţa Turnului Tăbăcarilor, clădire care este astăzi o casă obişnuită.” Spitalul se afla deci în clădirea din imediata vecinătate a Zidului Cetăţii, şi care ulterior, peste ani, a fost dăruită de Samuel Karres, fiicei sale, Gertrud, la căsătoria acesteia cu Otto Folberth. Împăratul, deci, a inspectat amănunţit „Spitalul militar” din Mediaş. Se pare că a acordat mai multă atenţie celor patru artilerişti internaţi acolo, decât tuturor clericilor medieşeni şi magistratului care au venit să-l întâmpine. Cronicarul descrie ceea ce eu nu am putut vedea de afară: „Maiestatea Sa a profitat de toate oportunităţile şi a intrat în unele încăperi, insistând să vadă cea în care erau internaţi artileriştii. Aceştia se aflau în bovindoul aflat în prima încăpere pe dreapta şi tocmai luau masa de prânz, mâncare cu tăiţei. Erau îmbrăcaţi în cămăşi, ciorapi şi pantaloni şi Împăratul a rămas minute bune lângă masa lor, în pragul bovindoului, sfătuindu-i să nu mănânce prea mult, ca să nu-i doară stomacul.”

La ieşire, Împăratul mi-a aruncat o privire şi am putut să mă pierd pentru o clipă în chipul său pătrunzător. Apoi s-a întors şi a plecat din nou spre Piaţa Mare.

Să se mai spună că nu am avut şi eu partea mea modestă de istorie universală!

Va urma !
Dr. Hansotto Drotloff

Traducere din limba germană : Monica Veress-Váczi

Bibliografie :

1. Karl G. Römer: Ein Beitrag zur Entstehung der Stadt Mediasch, in: Volk und Kultur, 1973, Heft 5, S. 53
2. Andreas Gräser: Umrisse zur Geschichte der Stadt Mediasch, Hermannstadt, bei Th. Steinhaussen 1862, S. 39
3. Michael Conrad von Heydendorff, Selbstbiographie, mitgeteilt von Rudolf Theil (fortan: Selbstbiographie), Archiv des Vereins für Siebenbürgisch Landeskunde, Neue Folge (fortan: A NF) Band 16 (1880), S. 486
4. Victor Werner: Rückblick auf die jüngste Vergangenheit der Stadt Mediasch, Mediasch 1964, Freiburg i. Br. 1984, S. 6 (fortan: Rückblick); Ing. Carl Römer, private Notiz
5. J. C. Schuller: Ludwig Grittis Ende. Ein geschichtlicher Versuch (fortan: Gritti), in A NF Band 2 (1857), S. 197
6. Eugenia Greceanu: Die mittelalterlichen Baudenkmäler der Stadt Mediasch, Editura Meridiane, Bukarest 1971, S. 51
7. Michel Tanase: Piata orasului Medias: Un exemplu tipic de piata „evolutiva“, in: Historia urbana, Band: Jahr , S. 54
8. Andreas Gräser: Über die Erbauungszeit der Mediascher Stadt – oder Ringmauern (fortan: Erbauungszeit), A NF Bd. 1 (1853), S. 197 – 200
9. Paul Niedermeier: Siebenbürgische Städte (fortan: Städte), Kriterion Verlag Bukarest, 1979, S. 72
10. J. Freiherr Bedeus von Scharberg: Mittheilungen über ein Medwischer Stadtbuch aus dem 16. und 17. Jahrhundert, in: A NF Band 3 (1858), S. 31
11. H. J. Knall: 130 Jahre seit dem Anschluß Mediaschs an das Eisenbahnnetz, in: Mediasch – Blätter aus der Geschichte, Mediasch, 2002, S. 208
12. Otto Folberth: Aus der Geschichte der Lederfabrik Samuel Karres & Sohn in Mediasch, in Hans Sachs, Taschen Kalender und Jahrbuch für Gewerbe, Industrie und Handel, Hermannstadt, 1931,
13. Weg des Werkes – Samuel Karres d. Ä zum 60. Geburtstag (30. Dez. 1874 – 30. Dez. 1934) zusammengestellt von seinen dankbaren Mitarbeitern (fortan: Weg), Eintrag für den 13. Dezember 1892 [S. 4]

Alte articole semnate dr. Hansotto Drotloff, găsiţi aici:
https://andreeabooks.wordpress.com/istorie/